Nouă firme autohtone participă, între 4 şi 7 februarie, sub pavilion naţional, la expoziţia de instalaţii Aquaterm din Moscova, potrivit unui comunicat de presă trimis astăzi redacţiei.
Astfel, Radox, Radox Radiators, Rocotherm Radiators, Fibrex Co, Proheat Instalaţii, Ceramica Bianca, Ecohornet, Alliantz Ecotherm şi Soran Enterprise vor expune produse de profil, cu capacitate competitivă pe piaţa rusească. Printre acestea, se regăseşte o centrală termică pe peleţi cu randament ridicat.
Prezent la deschiderea expoziţiei, Vasile Soare, ambasadorul extraordinar si plenipotential al României în Federaţia Rusă, a discutat cu expozanţii români despre specificul şi tendinţele relaţiilor comerciale cu partenerii ruşi, recomandându-le să se informeze despre facilităţile oferite firmelor autohtone pe piaţa din Rusia.
Expozanţii autohtoni prezenţi la Moscova au încheiat numeroase contacte cu potenţiali parteneri încă din prima zi a expoziţiei.
Ediţia din acest an a expoziţiei de instalaţii Aquaterm stabileşte un record absolut pentru istoria celor optsprezece ani de când se organizează, reunind peste 750 de expozanţi din 34 de ţări, cu 4% mai mult decât la ediţia de la Kiev de anul trecut. Expoziţia este organizata în trei pavilioane, pe o suprafaţa totala de 43 mii metri pătraţi.
Prezenţa firmelor din ţara noastră la manifestarea de la Moscova a fost organizată de Ministerul Economiei, în colaborare cu Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), în conformitate cu Programul de susţinere a exporturilor de la bugetul de stat pe anul 2014.