Moţiune simplă, în stare de alertă, împotriva ministrului Sănătăţii

G.M.
Ziarul BURSA #Politică / 25 mai 2020

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, este nevoit să explice astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, carenţele apărute în gestionarea pandemiei Covid-19 în perioada stării de urgenţă, modul dubios şi total netransparent în care au fost efectuate unele achiziţii de echipamente medicale şi modul în care au fost înlocuiţi managerii civili ai unor spitale locale sau judeţene cu manageri militari. Deşi ministrul Sănătăţii a mai oferit aceste explicaţii, în urmă cu două săptămâni, la Ora Guvernului, tot în Camera Deputaţilor, se pare că răspunsurile sale nu i-au convins pe deputaţii social-democraţi, care au decis să introducă o moţiune simplă împotriva lui Nelu Tătaru, document care se află, spre dezbatere, pe ordinea de zi a plenului, de astăzi, a Camerei.

Amintim că, iniţial, moţiunea simplă s-a aflat şi pe ordinea de zi a plenului Camerei din urmă cu o săptămână, dar din cauza prelungirii explicaţiilor oferite de premierul Ludovic Orban, tot la Ora Guvernului, dezbaterea documentului a fost amânată pentru astăzi, iar votul asupra ei ar urma să fie dat în şedinţa de plen de miercuri.

Principalul motiv invocat de social-democraţi împotriva lui Nelu Tătaru este faptul că personalul medical aflat în prima linie a luptei anti-Covid-19 nu a primit încă bonusul lunar de 500 de euro, aprobat de guvernul Orban de mai bine de o lună. Aceasta, deşi Nelu Tătaru a afirmat la un moment dat că sumele necesare au fost trimise către direcţiile judeţene de sănătate, lucru care nu s-a întâmplat în realitate, deoarece guvernul Orban nu are încă în vistierie banii respectivi, a căror accesare a programat-o din flexibilizarea între fondurile europene.

PSD îl mai acuză pe Nelu Tătaru că a fost de acord cu numirea în funcţia de manager al Spitalului Judeţean Neamţ a unui apropiat liberal, Marius Ghineţ, care este patron al unei firme de pompe funebre, persoană care a fost ulterior înlocuită din fruntea unităţii medicale prin decizia preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene.

Social-democraţii mai susţin că ministrul de resort este vinovat şi pentru măsura anunţată de Streinu-Cercel privind carantinarea forţată a bătrânilor, precum şi de faptul că şcolile din ţara noastră nu pot fi deschise, deoarece o asemenea măsură a eşuat în Franţa, deşi în Hexagon nu s-a apelat la redeschiderea unităţilor de învăţământ.

Tătaru mai este acuzat şi de modul în care a fost impusă carantinarea localităţilor Suceava şi Ţăndărei, precum şi de faptul că numărul persoanelor testate de Covid-19 în ţara noastră este foarte mic în comparaţie cu celelalte state din regiune şi cu cele din Uniunea Europeană.

Una dintre acuzaţiile recente aduse de social-democraţi la adresa lui Nelu Tătaru se referă la faptul că, deşi preşedintele Klaus Iohannis, a anunţat după Paştele ortodox, că nu doreşte o nouă prelungire a stării de urgenţă după 15 mai, ministrul Sănătăţii nu s-a îngrijit ca, până la instaurarea stării de alertă, să achiziţioneze măştile de protecţie necesare persoanelor vulnerabile din punct de vedere economic.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. PSD.istii să.i mulțumească lui N Tătaru ptr ce a făcut în cea mai grea perioada medicala prin care trece România de la război încoace! Vă dați seama cum arată România cu Tanti Șpagă la cârma min. Sănătății?! Și cu blonda de la interne și toți conduși de cocul cu broșă de la Videle?!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb