MUGUR ISĂRESCU: "România a păstrat aurul polonez în baza unor relaţii speciale"

Ţara noastră a păstrat aurul Băncii Poloniei pe baza relaţiilor speciale "care trebuie să existe între băncile centrale", a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a Româ­niei (BNR), Mugur Isărescu, domnia sa precizând că între BNR şi omologul său polonez nu a existat nici un acord scris. "Între Banca Naţională a Poloniei şi a României nu a fost niciun acord. Cu toate acestea, noi am păstrat aurul lor pe bază de relaţii speciale care trebuie să existe între băncile centrale", a explicat Mugur Isăres­cu, în cadrul simpozionului "Salvarea aurului polonez".

Şeful Băncii Centrale a mai arătat că o parte redusă a tezaurului polonez nu a mai reuşit să părăsească ţara noastră, rămânând în custodia BNR până în anul 1947. "Este vorba de 51 de lăzi în care se găseau 2.734,104 kg de aur fin. Ştim acest lucru din procesul verbal încheiat la predarea respectivei cantităţi din depozit la Banca Naţională a României pentru că lăzile nu au fost deschise niciodată cât s-au aflat în custodia noastră", a afirmat domnia sa.

Decizia de evacuare a aurului polonez a fost luată în condiţiile în care statul polonez se prăbuşea, în urma atacului Germaniei, de la 1 septembrie, şi a celui din partea URSS, la 17 septembrie, a arătat Mugur Isărescu. Domnia sa a continuat: "Era o operaţiune la care niciun guvernator de bancă centrală nu doreşte să se gândească. Şi când aurul se află în depozite sigure şi bine păzite, tot te încearcă gândul şi, într-un fel, teama că s-ar putea întâmpla ceva cu această bogăţie. Închipuiţi-vă că eşti obligat, peste noapte, într-o ţară aflată în război, într-o ţară în care autoritatea statului este într-un proces rapid de disoluţie, drumurile şi căile ferate bombardate fără oprelişte de germani, să încarci în maşini, în vagoane, rezerva de aur a ţării şi să porneşti cu ea la drum către o destinaţie necunoscută. Ce guvernator de Bancă Centrală şi-ar dori astfel de situaţie?".

• Paralelă cu tezaurul României

Guvernatorul BNR consideră că nu putem să nu facem o paralelă între istoricul evacuă­rii şi repatrierii aurului polonez şi ceea ce s-a întâmplat cu tezaurul băncii noastre centrale, trimis la Moscova în timpul Primului Război Mondial. O astfel de paralelă poate să ne arate cât de surprinzătoare şi, uneori, nedreaptă este istoria, este de părere domnia sa.

"În decembrie 1916 şi în prima jumătate a anului 1917, România a trimis aurul către o ţară aliată, departe de linia frontului, printr-un teritoriu care era incomparabil mai prietenos decât cel străbătut de aurul polonez în anul 1939 şi, în ciuda acestui lucru, aurul nostru nu a revenit, încă, în România", a declarat Mugur Isărescu.

Evacuarea în Rusia fusese aleasă tocmai din temerea că evacuarea în vestul Europei presupunea riscuri prea mari din cauza transportului pe apă, a explicat domnia sa. "Totuşi, aurul nostru nu s-a întors nici până astăzi, după 96 de ani, în curând vom marca 100 de ani de când nu l-am mai văzut", a subliniat domnia sa.

În septembrie 1939, în urma invaziei Poloniei de către Germania, autorităţile de la Varşovia solicită guvernului ţării noastre să permită ca aurul Băncii Centrale a Poloniei, Bank Polski, să ne tranziteze teritoriul, pentru a ajunge, în final, în Marea Britanie, Statele Unite şi Canada. Autorităţile ţării noastre au acceptat, singura condiţie fiind ca transportul să se realizeze cât mai repede posibil, în mai puţin de patruzeci şi opt de ore. Aurul, în cantitate de 82,403 tone de aur, evaluate la 45 milioane dolari, îşi începe călătoria la data de 12 septembrie. În oraşul polonez Dubno, comandantul armatei poloneze solicită şaptezeci de cutii de aur, cu care să acopere o parte a chetuielilor militare. În noaptea de 14 spre 15 septembrie, un tren trans­portând aurul intră în ţara noastră. În dimineaţa zilei de 15 septembrie, trenul ajunge în Constanţa, unde este îmbarcat pe vasul britanic "Eocene", cu sprijinul Consulatului Marii Britanii în ţara noastră. De aici, aurul ajunge la Istanbul, unde este debarcat şi transportat până la Beirut, unde este din nou urcat pe un vas şi dus, pe Marea Mediterană, până în Franţa. De aici ajunge în Senegal, iar de acolo în Anglia, Statele Unite şi Canada, unde va rămâne până după terminarea războiului, când a fost returnat statului polonez.

Atât autorităţile turce, cât şi cele franceze, au solicitat o taxă pentru transportul aurului pe teritoriile lor, lucru care nu s-a întâmplat în ţara noastră, a amintit Mugur Isărescu.

Dintre cele şaptezeci de cutii debarcate la Dubno, cincizeci şi unu de cutii au fost transferate BNR, însă nu au putut să părăsească teritoriul ţării noastre, din cauza presiunii la care eram supuşi de către Germania. Acestea au rămas în custodia băncii noastre centrale şi au fost evacuate, alături de aurul BNR, la Mănăstirea Tismana, pentru a preveni capturarea de către trupele germane sau de către cele sovietice. În anul 1947, cele cincizeci şi unu de cutii, care nu fuseseră deschise pe durata şederii în ţara noastră, au fost înapoiate integral Poloniei.