Natuzzi va transfera producţia din România în Italia
E.D.
Companii / 6 mai 2014
Producătorul italian de mobilă Natuzzi a decis să transfere producţia a 130.000 de canapele de la uzina din România la o uzină din Puglia (Italia), în conformitate cu un acord semnat în luna octombrie a anului trecut cu Ministerul italian al Dezvoltării Economice, informează cotidianul Il Sole 24 ore.
Compania italiană a promis că va reangaja 120 de muncitori şi, de asemenea, că va prelua un fost subcontractor care are în prezent 181 de angajaţi la uzina sa Grumo Appula.
Ca urmare a acestei decizii vor fi reangajaţi, în mai multe etape, aproximativ 500 de muncitori. Până la data de 14 mai, Ministerul Dezvoltării ar urma să anunţe o a doua întreprindere interesată să producă alte 130.000 de canapele prin angajarea altor 120 de muncitori, intenţia fiind ca patronatul şi sindicatele să ajungă la un acord până la data de 19 mai.
Natuzzi deţine în România o fabrică Italsofa la Baia Mare, fiind unul dintre principalii producători de mobilă de pe piaţa locală.