NBC News: Oficialii occidentali au abordat subiectul negocierilor de pace cu autorităţile ucrainene

CĂLIN RECHEA
Internaţional / 4 noiembrie 2023

CĂLIN RECHEA

O ştire recentă de pe site-ul NBC News arată că oficiali americani şi europeni au început discuţii discrete cu guvernul ucrainean referitoare la începerea negocierilor de pace cu Rusia.

"Conversaţiile au inclus linii foarte generale cu privire la ceea ce Ucraina ar putea fi nevoită să renunţe pentru a ajunge la un acord", după cum scrie NBC News.

Informaţiile provin de la doi oficiali americani de rang înalt, care au mai subliniat că "discuţiile reprezintă o recunoaştere a dinamicii militare de pe teren în Ucraina şi din punct de vedere politic în SUA şi Europa".

Cei doi oficiali americani au mai declarat pentru NBC News că "oficialii administraţiei Biden sunt îngrijoraţi de faptul că Ucraina este în criză de forţe, în timp ce Rusia are o rezervă aparent nesfârşită", în condiţiile în care autorităţile de la Kiev au probleme tot mai mari cu recrutarea, reflectate şi de proteste recente în faţa unor centre de recrutare.

Dincolo de aceste probleme, guvernul american este îngrijorat şi de scăderea puternică a atenţiei publice acordate situaţiei din Ucraina de la începerea războiului dintre Israel şi Hamas, care "ar putea face mai dificilă asigurarea unui ajutor suplimentar pentru Kiev".

În ciuda declaraţiilor publice ale unor oficiali din administraţia Biden, conform cărora iniţierea negocierilor de pace depinde exclusiv de Ucraina, cei doi diplomaţi care au discutat cu jurnaliştii de la NBC News au subliniat că "Ucraina are probabil timp doar până la sfârşitul anului sau imediat după aceea pentru a lansa discuţii urgente despre negocierile de pace".

Un factor major pentru iniţierea negocierilor de pace ar putea fi reprezentat de "gradul rapid de epuizare a forţelor ucrainene", care îl îngrijorează pe preşedintele Biden, deoarece "armamentul furnizat Ucrainei nu foloseşte la mare lucru, dacă lipsesc forţele competente care să îl utilizeze".

Presiuni suplimentare semnificative pot veni şi din partea opiniei publice occidentale, care susţine tot mai puţin trimiterea de noi ajutoare şi armament Ucrainei.

Un sondaj Gallup publicat recent arată o scădere a sprijinului pentru trimiterea de ajutoare suplimentare Ucrainei, 41% dintre americani declarând că SUA fac prea mult pentru a ajuta Kievul, după cum arată NBC News. În urmă cu trei luni doar 24% dintre americani spuneau că autorităţile fac prea mult pentru a ajuta Ucraina.

Conform declaraţiilor anonime pentru postul de ştiri american, la nivelul administraţiei de la Washington "există un sentiment tot mai puternic că este prea târziu şi că este timpul să se ajungă la o înţelegere", mai ales că nu par să existe perspective pentru organizarea unei noi contraofensive în primăvara viitoare.

Pe de altă parte, nu există niciun fel de indicii că preşedintele Vladimir Putin ar fi dispus să negocieze cu Ucraina, deoarece consideră că are timp să aştepte "până când SUA şi aliaţii săi îşi pierd sprijinul intern pentru finanţarea Ucrainei sau până când lupta pentru aprovizionarea Kievului cu arme şi muniţii devine prea costisitoare", după cum au mai declarat cei doi oficiali americani pentru NBC News.

Dar dacă este mult prea târziu pentru negocieri de pace, în condiţiile în care publicaţiile şi posturile de televiziune din Rusia prezintă altfel situaţia de pe teren şi susţin că doar o capitulare mai poate fi negociată?

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. "gradul rapid de epuizare a forţelor ucrainene"?

    Pai cum cand ni se spune ca pierderile ucrainiene sunt de doar vreo 10 000 de oameni? O tara cu 30-40 de milioane de locuitori? Da, vreo 15 sunt prin UE si Rusia. Dar tot raman vreo 15 milioane din care sa alegi 500 000. 

    1. Poate ca informatiile rusesti despre pierderile ucrainiene erau mai apropiate de adevar decat ni se spunea din partea NATO si a UE. Poate ca ucrainienii au pierdut cu adevarat peste 100 000 de morti si 3-400 000 de raniti.

      Propaganda sovietică din occident vorbește vorbe. Ucraina va muri de găt cu Putler.

      Dacă faci o extrapolare între numărul celor de naționalitate romana, dar cetățeni ucrainieni, morti și populația totala a Ucrainei asa reiese. 100.000 de morți. Și nu cred ca Rusia va accepta pacea. O să-i umilească!

      304000 cărnuri de tun sunt pa. 1 milion sovietici sunt răniți. Restul sunt bazaconii ale propagandei sovietice.

      Ai,rusofobie acuta,se trateaza greu,

      exclusiv cu propaganda banderista 

    Sa înroleze mamaitzele ca să arunce cu borcanele de murături.

    1. Asta face carnea de tun sovietică, e trimisă pe front să dea cu pietre.

    prostii urecheaiste

    razboiul tebuie oprit in asa fel incit rusia sa nu ia tot teritoriul si in acelasi timp obiectivele ' operatiunii speciale' sa fie atinse. ucraina plateste tot , discutati cu cei din jurul lui zelenski intii si oferiti-le ceva ca sa ramina singur dupa care toate optiunile sint pe masa , puteti sa-l dati inclusiv 'cazut in lupta ', dati teritorile istorice care au apartinut altor tari acestora si restul ramine la rusi teoretic , ucraina ca stat nu trebuie sa mai existe altfel se lasa cu revansa ca in israel unde minuscula gaza uite ce pb face

    1. un fel de amenintare printre dinti de la hamas-ul romanesc, haur si restul extrmistilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb