Nemeth Zsolt: "Relaţiile româno-ungare sînt în criză"

Ziarul BURSA #Politică / 19 iulie 2005

Preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, Nemeth Zsolt, a declarat, ieri, în deschiderea cursurilor Universităţii de vară de la Băile Tuşnad, că relaţiile româno-ungare se află în criză, agravată şi de situaţia politică din România.

Nemeth Zsolt este de părere că în zonă se manifestă trei fenomene de criză: criza politicii naţionale, a relaţiilor româno-ungare şi a Uniunii Europene. Oficialul de la Budapesta a acuzat "inflaţia de promisiuni care a caracterizat politica românească în ultimii 15 ani" şi a spus că vrea să vadă rezultate concrete în privinţa proiectului autostrăzii din Transilvania de Nord, care este un element indis-pensabil al dimensiunii economice a relaţiilor dintre România şi Ungaria.

Preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei a pus problema felului în care va fi gestionat acel element al relaţiei româno-ungare cu privire la autonomia adminis-trativă.

În cadrul Universităţii de vară de la Băile Tuşnad vor susţine prelegeri mai mulţi europarlamentari care reprezintă zone autonome sau euroregiuni şi care vor prezenta modelele de autonomie din ţările respective. Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Szilagyi Zsolt, a spus că "este nevoie să se cunoas-că formele de autonomie europene pentru a afla ce se poate folosi în Transilvania, ce este bun şi mai puţin bun".

La Universitatea de vară de la Băile Tuşnad participă aproximativ 1.400 de studenţi din România şi Ungaria şi peste 250 de lectori din mai multe ţări, precum şi europarlamentari din regiuni sau zone autonome de pe continent.

Preşedintele Comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor: "Relaţiile româno-ungare sînt absolut normale"

Relaţiile româno-ungare se află într-un stadiu de normalitate, a declarat ieri, pentru Rompres, preşedintele Comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor, Ştefan Glavan, referindu-se la afirmaţiile făcute de omologul său ungar la Universitatea de vară de la Tuşnad.

Ştefan Glavan a calificat declaraţiile preşedintelui Comisiei de politică externă din Parlamentul ungar, Nemeth Zsolt, drept "strict conjuncturale". El a spus că întîrzierea construcţiei autostrăzii Transilvania nu poate fi un element absolut definitoriu pentru relaţiile româno-ungare.

Ştefan Glavan a adăugat că şedinţa comună a Guvernelor român şi ungar, ce va avea loc în luna septembrie la Bucureşti, reprezintă o premieră şi demonstrează că relaţiile româno-ungare nu s-au deteriorat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb