Gigantul elveţian din domeniul îmbutelierii apei, "Nestlé Waters", divizie a companiei alimentare "Nestlé", intenţionează să lanseze una din mărcile sale transnaţionale de apă în Rusia, investind în acest sens circa 12 milioane de euro. Specialiştii anticipează că aceas-tă măsură va determina o intensificare a competiţiei de pe piaţa naţională a apei îmbuteliate, unde sunt lideri companiile americane "Coca-Cola" şi "PepsiCo".
"Nestlé Waters", care are vânzări anuale de aproximativ 7,5 miliarde de dolari, distribuie apă sub mărcile Perrier, Vittel, San Pelegrino, Contrex, Acqua Panna, Aquarel, Pure Life. În Rusia, se pare că societatea va alege între marca Aquarel şi Pure Life, cunoscute ca produse cu preţ scăzut.
Vânzările "Nestlé Waters" au crescut cu 9,3% în trimestrul al doilea din acest an, faţă de aceeaşi perioadă din 2005, ajungând la 8,79 miliarde de franci elveţieni (7,1 miliarde de dolari). "Nestlé Waters" a realizat, astfel, 10% din vânzările globale ale companiei-mamă. America de Nord este cea mai mare piaţă de desfacere a diviziei, aceasta realizând aici 48% din livrările în domeniu.