NetSafe: Companiile reiau investiţiile în reţelele wireless

Cristina Radu
Companii / 30 august 2017

Doru Manea, CEO NetSafe

Doru Manea, CEO NetSafe

Securizarea reţelelor wireless şi creşterea vitezelor de transfer de date sunt zonele care atrag cel mai mult investiţiile firmelor în vederea actualizării infrastructurii IT. Reţelele wireless sunt printre cele mai vulnerabile puncte în infrastructura IT a firmei, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei de către grupul NetSafe. Firmele reiau investiţiile în infrastructura wireless, ca urmare a creşterii incidenţelor atacurilor cibernetice şi a numărului în creştere al utilizatorilor reţelelor Wi-Fi, conform sursei.

Investiţiile în modernizarea reţelelor wireless înseamnă pentru firme o diminuare a costurilor, un avantaj strategic în contextul creşterii competiţiei şi respectiv angajaţi mai productivi, în măsura în care folosesc reţele wireless de mare viteză şi sigure. Nevoia de transfer rapid de date a firmelor şi nevoia de securitate sunt soluţionate de Netsafe cu ajutorul soluţiilor Ruckus Wireless, ce furnizează produse Wi-Fi.

Doru Manea, CEO al Grupului NetSafe, declară: "Companiile sunt preocupate în ultima perioadă de securizarea reţelelor wireless, acestea fiind în prezent printre cele mai vulnerabile puncte în infrastructura IT a unei firme. În ultima jumătate de an, am avut o creştere de peste 15% a cererii integratorilor IT pe segmentul soluţiilor de securitate". Acesta a spus: "Un număr tot mai mare de integratori IT participă la training-urile şi la workshop-urile pe care le organizăm pe zona de securitate IT".

CEO-ul grupului a precizat: "Livrăm soluţii wireless de peste un milion de euro pe an datorită cererii foarte mari. Companiile vor wireless performant, acoperire mai bună şi funcţionare fără întreruperi a reţelelor. Iar noi le oferim asta prin soluţiile de la Fortinet şi Ruckus, concomitent cu preţuri mult mai mici pentru echipamente. Putem oferi în prezent viteze de 10 ori mai mari ca acum 2 ani, dar la acelaşi preţ". Acesta a spus că trecerea la viteze mai mari este o decizie de business fiindcă firmele scad volumul de echipamente folosite şi reduc efortul operaţional de conectare a reţelei la Internet.

Venind în sprijinul creşterii cererii pe segmentul de securitate a reţelelor wireless, NetSafe oferă clienţilor cele mai noi tehnologii şi soluţii de la Fortinet, furnizor de produse pentru securizarea reţelei şi a informaţiilor. Toate produsele Fortinet creează un ecosistem adaptabil precum şi o dezvoltare dinamică pe măsură ce sunt adăugate echipamente noi ce comunică între ele, creând o protecţie maximă pentru useri şi aplicaţii, un concept dezvoltat de Fortinet sub numele de Fortinet Security Fabric.

Odată cu apariţia aplicaţiilor care folosesc multă laţime de bandă şi cu tendinţa în creştere de a utiliza propriul dispozitiv mobil în interes de serviciu, firmele au început să migreze către noi tehnologii wireless şi standarde de viteză mai mari, cum este Wi-Fi 802.11ac Wave 2. Aceasta tehnologie, care se regăseşte în soluţiile Ruckus Wireless, oferă multe avantaje: viteza egală sau mai mare decât cea de pe reţelele cu fir, o lăţime de bandă mai mare, flexibilitatea şi capacitatea unui access point de a transmite simultan mai multe fluxuri de date către mai multe dispozitive conectate.

Grupul NetSafe este un distribuitor de soluţii şi produse IT cu valoare adăugată pe segmentele de Security, Networking şi Wireless. Firma susţine creşterea vânzărilor pentru partenerii de afaceri şi vendorii pe care îi reprezintă. Modul de business este distribuţia prin intermediul partenerilor şi al integratorilor de soluţii, a produselor Fortinet, Barracuda Networks, Ruckus Wireless, Brocade, Savvius, Ixia şi PhishMe. Firma oferă servicii de suport tehnic, suport presales, post sales, servicii de training, şi distribuţie de echipamente pentru a ajuta partenerii să integreze soluţiile oferite.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb