Premierul Nicolae Ciucă a reiterat, la şedinţa de Guvern, mesajul de compasiune şi solidaritate cu poporul turc, greu încercat de cutremurele care au lovit Turcia, precizând că la momentul desfăşurării reuniunii două avioane ale MApN şi unul NATO transportă spre zona afectată de seism cea de-a doua echipă de căutare şi salvare, precum şi echipamentele necesare intervenţiilor, informează Agerpres.
"O să începem şedinţa de Guvern prin a exprima solidaritatea şi compasiunea pentru poporul turc, foarte greu încercat de cutremurul dezastruos de acum două zile, şi doresc să încep prin a mulţumi tuturor instituţiilor statului care au fost implicate pentru a identifica soluţiile prin care să îi ajutăm pe cetăţenii români aflaţi în zona Gaziantep şi, desigur, să facem în aşa fel încât să putem să asigurăm sprijinul necesar Guvernului Republicii Turcia pentru a putea să gestioneze cât mai bine situaţia, încă o dată, deosebit de dezastruoasă. (...) În acest moment, când se desfăşoară şedinţa de Guvern, avem deja două avioane care transportă cea de-a doua echipă de căutare şi salvare şi încă un avion de la capabilitatea de transport aerian la care România este parte, de la Papa, prin care transportăm mijloacele şi echipamentele necesare pentru a putea să intervină acolo cele două echipe deplasate în Turcia ", a declarat Nicolae Ciucă, astăzi, în cadrul şedinţei de Guvern.
Premierul a subliniat că, urmare a situaţiei din Turcia, a dispus, încă de la primul moment, ca Ministerul Afacerilor Externe, prin serviciul consular, să ia toate măsurile să pună la dispoziţia cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul Turciei mijloacele necesare şi modalităţile prin care pot să primească sprijin de la autorităţile române, iar Ministerul Apărării Naţionale, prin mijloacele de transport aerian puse la dispoziţia Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, să asigure repatrierea.
El a evidenţiat şi modul exemplar în care Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă s-a mobilizat pentru a putea să identifice primele măsuri pentru a asigura ajutorul necesar.
"De altfel, România a fost prima ţară care a ajuns în zona afectată de cutremur şi a trecut imediat la sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale", a precizat Ciucă.
În acelaşi context, premierul a precizat că a fost analizată şi asigurarea unui ajutor umanitar pentru Siria.
"Am discutat la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi în coordonare cu instituţiile europene vom proceda la asigurarea contribuţiei noastre, la efortul de ajutorare şi a cetăţenilor sirieni afectaţi de acest cutremur", a precizat Ciucă.
La solicitarea DSU, a fost solicitată încă o aeronavă C-17 Globemaster III, din cadrul Unităţii Multinaţionale de Transport Strategic. Aceasta va prelua materiale de pe aeroportul Otopeni şi le va transporta astăzi către aeroportul din Adana, informează MApN.