NICOLAE CIUCĂ: "Este nevoie să lucrăm împreună şi să ne asumăm decizii curajoase pentru un mediu mai sănătos"

G.D.
Politică / 8 iunie 2022

"Este nevoie să lucrăm împreună şi să ne asumăm decizii curajoase pentru un mediu mai sănătos"

Premierul Nicolae Ciucă a prezidat, ieri, prima reuniune a Comitetului interministerial privind schimbările climatice, a cărui înfiinţare şi funcţionare reprezintă jalon în PNRR. Este nevoie să lucrăm împreună şi să ne asumăm decizii curajoase pentru un mediu mai sănătos, a transmis premierul, informează News.ro.

Dezbaterile din cadrul reuniunii de la Palatul Victoria s-au axat asupra mandatului României în contextul Pachetului legislativ european "Fit for 55" şi a priorităţilor ţării noastre pentru Summit-ul privind schimbările climatice COP27. Alături de detalii privind organizarea şi funcţionarea Comitetului, pe agenda întâlnirii s-au regăsit şi alte teme precum modelarea şi analiza planificării politicilor energetice şi climatice pe termen lung sau alocarea de resurse.

"Este nevoie de coordonare instituţională între ministere, Guvern şi Administraţia Prezidenţială, între instituţiile statului român şi organismele europene şi internaţionale, pentru o abordare coerentă şi coordonată a măsurilor de combatere a efectelor schimbărilor climatice. Integrarea măsurilor necesare în zona de reforme, investiţii, dezvoltare, echilibru economic o putem asigura lucrând împreună şi asumându-ne decizii curajoase pentru un mediu mai sănătos. Este responsabilitatea noastră să ne gestionăm prezentul, şi mai ales viitorul, în condiţiile în care vedem aceste efecte atât la nivel global, cât şi la nivel naţional", a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

La întâlnire au participat, alături de premierul Nicolae-Ionel Ciucă, şi ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, şeful Cancelariei prim-ministrului, Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, consilierul de stat la Administraţia Prezidenţială, Alexandra Bocşe, şi reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniul combaterii schimbărilor climatice.

Comitetul interministerial pentru schimbări climatice are rolul de a propune şi de a monitoriza politicile prioritare anuale în domeniul schimbărilor climatice în concordanţă cu angajamentele asumate la nivel naţional, faţă de Uniunea Europeană, inclusiv prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă al României, faţă de Organizaţia Naţiunilor Unite şi alte organizaţii internaţionale la care România este parte sau în curs de a accede.

Comitetul este condus de prim-ministrul României, în calitate de preşedinte sau, în absenţa premierului, de către şeful Cancelariei prim-ministrului, în calitate de vicepreşedinte.

Comitetul mai are alţi doi vicepreşedinţi, demnitarul care conduce Departamentul Climă şi Sustenabilitate din cadrul Administraţiei Prezidenţiale şi ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor. ste format din reprezentanţi ai instituţiilor publice din România care elaborează şi implementează politici cu impact în domeniul combaterii schimbărilor climatice, la nivel de ministru sau secretar de stat desemnat, consilieri prezidenţiali sau consilieri de stat din partea Administraţiei Prezidenţiale, respectiv reprezentanţi la nivel de conducător ai instituţiilor.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Domnule,

    Va pierdeti vremea. Si aveti atat de multe de facut.  

    Modificarile climatice, periculoase, care s-au resimtit in Romania pana la "pandemie" si apoi cele diferite, pozitive, adevarate redresari climatice de anul trecut si din aceasta primavara, nu au fost si nu sunt detrerminate de industria si de tehnologiile din Romania sau de activitatile caznice din glocuintele si anexele romanilor.  

    Actiunea marilor industrii Germana, Engleza, Franceza, Olandeza, Austriaca, Ceha, Suedeza, Norvegiana se resimt incepand cu luna martie in tarile europei de rasarit, in special in Ungaria, Romania, Moldova, Ucraina, Bulgaria.  

    Substante toxice, emise de combinatele chimice, siderurgice, de mase plastice si alti poluanti masivi din aceste tari, odata cu norii de ploaie si cu masele de aer care se deplaseaza in aceasta perioada spre rasarit, traverseaza tarile amintite. Si, cea mai expusa zona peste care se depun aceste substante nocive, este Romania. 

    In vestul tarii, rodul pomilor fructiferi, in special prunilor, caisilor, piersicilor, merilor,perilor, este distrus de aceasta calamitate.  

    Romanii si conducerea Romaniei isi toarna cenusa in cap. "Este nevoie de coordonare instituţională între ministere, Guvern şi Administraţia Prezidenţială, între instituţiile statului român şi organismele europene şi internaţionale, pentru o abordare coerentă şi coordonată a măsurilor de combatere a efectelor schimbărilor climatice" ziceti.  

    Domnule, sa fim seriosi.  

    Niciodata, Romania si nimeni, d-voastra, Johanis, Ciolacu, titanul Ciolos si.., Simi.. cu orice efort, cu orice pret, nu veti putea sa influentati in mod pozitiv clima, sa opriti schimbarile climatice periculoase din Europa si cu atat mai mult, pe plan mondial, fara ca marii poluanti sa se opreasca.  

    Guvernul Romaniei poate sa opreasca focul in sobele romanilor de la Plenita, asa cum doreste Von der .. si altii. Clima nu se va redresa.  

    Cu siguranta insa ca se poate face ceva si se poate opri catastrofa. Dar nu romanii pot si nu in Romania este solutia.  

    Asa ca dati-o .acului, vorba lui M. Preda, ocupati-va de altceva. Modificarea climatica nu-i o problema care poata sa fie rezolvata in Romania si de romani.

     

    adica sa va mariti trimestrial salariile, sa impuneti lockdown-uri si stari de urgenta, sa falimentati micii privati, sa emiteti Decizii de impunere false persoanelor fizice care au facut mici afaceri si sa benchetuiti in Casa Poporului cu 10 lei/zi......iar un prost cu salariul minim sa munceasca 8 ore/zi pt 1500 lei/luna.

    Mai Ciuca, tata... n-ai de gand sa mai scazi din burta aia pentru un mediu mai sanatos?

    Hai sa ne urcam pe cantar si sa vedem cam la cat se ridica amprenta ta de carbon comparabil cu a unui om simplu care mananca pe apucate? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb