NICOLAE CIUCĂ: "Până la jumătatea lunii decembrie vom avea bugetul aprobat în Parlament"

G.D.
Politică / 10 noiembrie 2022

"Până la jumătatea lunii decembrie vom avea bugetul aprobat în Parlament"

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a dat asigurări că până la jumătatea lunii decembrie bugetul pentru anul viitor va fi aprobat în Parlament, transmite Agerpres.

Premierul a făcut declaraţia, astăzi, la Vicovu de sus, la finalul unei întâlniri pe care a avut-o cu reprezentanţii administraţiei publice locale din judeţul Suceava.

"Ştiu că este o discuţie pe faptul că ne-am angajat să avem un proiect de buget cât mai repede, până la sfârşitul lunii octombrie. Nu am reuşit acest lucru, pentru că este pentru prima dată în România când se realizează bugetarea pe programe. Ori, fiecare minister trebuie să facă în aşa fel încât să-şi asigure proiectarea bugetului, proiectul de buget, cât şi încărcarea datelor pe programe şi nu am reuşit să finalizăm, dar vă pot da asigurări că până la jumătatea lunii decembrie, aşa cum am discutat calendarul, vom avea bugetul aprobat în Parlament", a declarat Nicolae Ciucă.

El a precizat că măsurile cuprinse în programul "Sprijin pentru România" vor continua până la finele anului, dar şi în anul viitor.

Totodată, premierul a precizat că valorile privind creşterea pensiilor şi a salariului minim urmează să fie decise în funcţie de datele finale care se vor regăsi proiectul de buget.

"În acest moment, sigur, există acest angajament ca pensiile să fie crescute în limita inflaţiei, deci cu cât a crescut inflaţia, să putem să acoperim această pierdere în bugetul fiecărei familii. Şi, de asemenea, să identificăm toate celelalte măsuri pe care putem să le luăm pentru cetăţenii vulnerabili. Vă rog să aveţi încredere că, aşa cum nu i-am lăsat să sufere până acum, nu-i vom lăsa nici anul viitor. Ca atare, măsurile pe care noi le-am adoptat, cei 50 de euro la fiecare două luni, vor continua şi în anul viitor, şi, desigur, vom găsi şi alte soluţii pentru a putea să-i sprijinim ", a mai declarat Ciucă.

Referitor la procentul de creştere a pensiilor în acord cu rata inflaţiei, premierul a spus că, până în acest moment, rata inflaţiei în România este "în jur de 15%...peste 15%".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. "Ministerul Finanţelor, în deplină coordonare cu ordonatorii principali de credite, vor veni în primă lectură cu bugetul, nu mai târziu de 20 octombrie, astfel încât la nivelul Guvernului să fie adoptat nu mai târziu de 27 octombrie, iar în luna noiembrie bugetul să intre la analiză şi vot în Parlament",a zis mai mult in gluma in 21.09.2022. Vreti,d-le Ciuca sa va credem???.

    1. Ciuca este un plagiator cu pensie speciala(nesimtita). Seful lui ciuca (iohanis) , este cel mai mare ticalos al politicii romanesti . A adus psd la guvernare iar pnl la ordinul sau s-a transformat in psd 2 . Daca ticalosia politica trebuie sa poarte un nume acesta ar trebui sa se numeasca KLAUS IOHANNIS SAU RARES BOGDAN

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb