NICOLAE CIUCĂ: "România va sprijini paşii pe care îi are de parcurs Republica Moldova, privind negocierile de aderare la UE"

G.D.
Politică / 27 august 2022

"România va sprijini paşii pe care îi are de parcurs Republica Moldova, privind negocierile de aderare la UE"

Premierul Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul transmis de Ziua Independenţei Republicii Moldova, că România va continua să se poziţioneze ferm pentru a sprijini paşii pe care îi are de parcurs Republica Moldova, în perspectiva deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. "Comuniunea de limbă, istorie şi cultură a cetăţenilor noştri va fi întregită printr-un viitor comun în spaţiul european al democraţiei şi valorilor comune", precizează prim-ministrul, transmite News.ro.

Prezentăm integral mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă la împlinirea a 31 de ani de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova:

"Republica Moldova sărbătoreşte astăzi Ziua Independenţei de stat, proclamată în urmă cu 31 de ani. România a fost primul stat care a recunoscut independenţa, fiind în permanenţă alături de Republica Moldova în parcursul său de dezvoltare şi apropiere de spaţiul european.

Construcţia statală şi naţională a Republicii Moldova a traversat multiple provocări, implicând armonizarea unor curente diferite, nostalgii şi realităţi obiective cu aspiraţiile majorităţii române a populaţiei Republicii Moldova. În toată această perioadă, România a fost alături de fraţii de peste Prut, de guvernele de la Chişinău, încercând să ajute la dezvoltarea instituţională, economică şi la procesul de democratizare şi integrare europeană, opţiunea fermă a unei majorităţi consistente a cetăţenilor Republicii Moldova.

Contextul regional actual, complicat de agresiunea rusă în Ucraina, aduce în atenţie şi provocări legate de reducerea dependenţei energetice faţă de Rusia şi gestionarea frontierelor şi a fluxurilor de refugiaţi din Ucraina. Suntem pregătiţi să oferim sprijin în produse energetice, pentru a putea trece cu bine această iarnă, ajutor umanitar pentru refugiaţii ucraineni aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova, alocări directe pentru susţinerea bugetului de stat al Republicii Moldova.

România se numără, de altfel, alături de Germania şi de Franţa, între iniţiatorii Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, care vizează acordarea de asistenţă imediată politică, financiară şi materială, precum şi expertiză aprofundată pentru procesul de reformă democratică.

Anul acesta, cu sprijinul larg al României, independenţa Republicii Moldova are de sărbătorit o mare realizare a guvernului democrat şi a preşedintelui pro-european: statutul de candidat pentru accederea în Uniunea Europeană. Am fost, suntem şi vom fi alături de fraţii noştri de peste Prut cu expertiză şi sprijin în materie de reforme, cooperare economică, proiecte de infrastructură şi securitate cibernetică, aşa cum ne-am angajat în cadrul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Suntem implicaţi activ, cu proiecte de reconstrucţie şi susţinere a instituţiilor şi valorilor democratice prin grantul de 100 milioane de euro nerambursabili pe care i-am oferit, din nou, pentru proiecte Republicii Moldova.

România va continua să se poziţioneze ferm pentru a sprijini paşii pe care îi are de parcurs Republica Moldova, în perspectiva deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Comuniunea de limbă, istorie şi cultură a cetăţenilor noştri va fi întregită printr-un viitor comun în spaţiul european al democraţiei şi valorilor comune.

La mulţi ani, Republicii Moldova şi cetăţenilor săi! La mulţi ani tuturor românilor basarabeni!"

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb