Guvernul a venit cu măsuri concrete pentru fermieri şi producătorii din industria alimentară şi vizează, împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene, identificarea mecanismelor care să reducă efectele pe care tranzitul şi exportul de cereale din Ucraina le produc asupra fermierilor din ţările de graniţă ale Ucrainei, informează Agerpres.
Şeful Executivului a fost întrebat, într-o conferinţă de presă la finalul BPN al PNL, dacă ministrul Agriculturii, Petre Daea, va fi menţinut în funcţie până la rotativa guvernamentală, chiar dacă nu a obţinut fondurile europene necesare pentru agricultura românească, pornind de la faptul că ministrul polonez al agriculturii şi-a dat demisia după alocările pentru fermieri primite de la Comisia Europeană, precizează sursa citată.
"În acest moment, am discutat cu toţi cei care îşi desfăşoară activitatea în domeniul agricol. Acest Guvern a venit cu măsuri concrete, reale pentru fermieri şi pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în industria alimentară. Am înţeles şi înţelegem foarte bine care sunt consecinţele tranzitului de cereale din Ucraina către alte destinaţii. De aceea, îi rog pe fermieri şi aşa cum am discutat până acum şi aşa cum au dat dovadă de înţelegere până acum, sunt convins că în continuare va exista această colaborare şi această linie de identificare a soluţiilor prin care să determinăm ca aceste consecinţe să aibă un impact cât mai mic asupra fermierilor din România", a declarat Nicolae Ciucă.
Premierul a menţionat că în cadrul discuţiilor purtate cu fermierii din mai multe zone ale ţării a dat asigurări că măsurile susţinute de Executiv, împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene, vizează identificarea acelor mecanisme în vederea reducerii efectelor pe care tranzitul şi exportul de cereale din Ucraina le produc asupra fermierilor din ţările de graniţă ale Ucrainei.
"Săptămâna aceasta am semnat împreună cu alţi premieri o scrisoare către preşedintele Comisiei Europene, pentru a identifica acele mecanisme în vederea reducerii efectelor pe care tranzitul şi exportul de cereale din Ucraina le produc asupra fermierilor din ţările de graniţă ale Ucrainei", a afirmat Ciucă.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Ionut în data de 06.04.2023, 16:13)
Care cereale domnule?alea ucrainiene care pleaca sa hraneasca toata Africa?ce treaba avem noi cu aceste cereale?sa nu-mi spuneti domnule ciuca ca aceste cereale n-au ajuns la tarile sarace din Africa,ca nu va cred.ar insemna ca onu,ucraina,ursula,biden,toti macronii si olafii au mintit cu nerusinare,ceea ce e imposibil,evident!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.04.2023, 20:04)
Au vrut sa le duca in Africa dar domle sa vezi minune n-au mai avut loc, toate porturile africane sunt pline ochi de nave rusesti care dau cereale gratis, plus cozi de zeci de kilometri in larg, pentru ca russia este o tara cu resurse nesfarsite, si nu are doar o flota fantoma de copai ce transporta petrol ci si o flota de doua ori mai mare de nave de cereale ce brazdeaza ca niste furnicute harnicute marile si oceanele non-stop manate de o darzenie proletara sa sature toti flamanzii lumii; ceea ce e posibil,evident!