NICUŞOR DAN: ''Cea mai mare parte a companiilor municipale vor fi desfiinţate''

G.U.
Politică / 17 august 2020

''Cea mai mare parte a companiilor municipale vor fi desfiinţate''

​Candidatul PNL şi USR-PLUS la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, declară într-un interviu la RFI că, dacă ajunge primar, va desfiinţa cele mai multe companii municipale înfiinţate în mandatul Gabrielei Firea, transmite News.ro. Excepţie vor face societăţile care gestionează termoficarea şi iluminatul public. El a dat exemplul Administraţiei Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), a cărei activitate este dublată de trei companii municipale - una pentru arbori, una pentru parcuri şi una pentru agrement.

Nicuşor Dan spune ce ar putea realiza şi ce nu ar putea face într-un mandat de primar, dacă va câştiga alegerile din Bucureşti: "Sunt lucruri care se pot face într-un mandat, sunt lucruri care nu se pot face într-un mandat. De exemplu, nu poţi să faci într-un mandat să ajungi să ai întreaga flotă de transport în comun electrică, dar poţi să faci paşi importanţi în direcţia asta. Metroul de suprafaţă poţi să-l faci într-un mandat şi aici e vorba de o colaborare cu Ministerul Transporturilor şi cu Ministerul Fondurilor Europene. Să schimbi 50 de kilometri, că noi avem o reţea de aproximativ 150 de kilometri, în care 100 de kilometri de tramvai sunt modernizaţi, 50 nu sunt modernizaţi, să-i modernizezi pe cei 50 poţi să faci într-un mandat. Să cumperi 200 de tramvaie poţi să faci într-un mandat. Să faci semaforizare inteligentă asta se face chiar mai repede, în doi ani şi jumătate. Să rezolvi problema termoficării nu se face într-un mandat, dar poţi să schimbi 300-400 de kilometri într-un mandat şi începând cu locurile despre care specialiştii ştiu că sunt cele mai vulnerabile la avarii, deci poţi să îmbunătăţeşti considerabil calitatea serviciului de termoficare. Poţi să faci, asta poţi să faci în doi ani, registrul spaţiilor verzi, în sensul că toate spaţiile verzi, cele care aveau destinaţia de spaţiu verde în planurile de sistematizare comuniste să le identificăm, pentru ca ele să nu mai fie retrocedate, în special spaţiile verzi dintre blocuri, să le identificăm astfel încât să nu mai fie retrocedate şi să le includem în Planul Urbanistic General ca spaţii verzi, astfel încât să le garantăm statutul ăsta pentru totdeauna".

Candidatul la Primăria Capitalei afirmă că va desfiinţa multe dintre companiile municipale înfiinţate în mandatul Gabrielei Firea.

"Vor fi desfiinţate, dar răspunsul ăsta are nişte nuanţe. De exemplu, Termoenergetica a preluat funcţiunea fostului RADET şi atunci Termoenergetica trebuie să rămână, evident să fie restructurată, funcţionalizată. Iluminatul public, de asemenea. Multe din celelalte trebuie desfiinţate şi oamenii duşi înapoi către administraţiile din care de fapt provin. De exemplu, avem ALPAB-ul, care se ocupa de spaţii verzi şi de parcuri şi lui îi corespund trei companii municipale: una pentru arbori, una pentru parcuri şi una pentru agrement. Toţi oamenii ăştia trebuie duşi înapoi în ALPAB şi după aceea trebuie restructurat ALPAB-ul. În felul ăsta, cel puţin câştigăm, nu mai plătim salariile consistente ale directorilor şi ale Consiliilor de Administraţie din aceste companii".

Nicuşor Dan şi-a depus candidatura duminică pentru alegerile din 27 septembrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb