Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că o parte din parcurile mici vor fi trecute în administrarea sectoarelor, iar cele mari vor rămâne la Primăria Generală. El a menţionat că Parcul Văcăreşti va fi un loc de atracţie pentru Bucureşti, potrivit News.ro.
Nicuşor Dan a declarat, astăzi, la Digi 24, că parcurile mari vor intra într-un program de investiţii.
"O parte din parcurile mici o să le dăm către sectoare, pe cele mari o să le păstrăm şi o să intre într-un program de investiţii pe tot ce înseamnă reparaţii de alei, tot ce înseamnă locuri de joacă şi în general amenajarea peisagistică", a transmis Nicuşor Dan.
El a fost întrebat ce are în vedere să facă în Parcul Natural Văcăreşti.
"Dosarul de candidatură pentru Parcul Văcăreşti a fost admis de către Agenţia pentru Arii Protejate, chiar în şedinţa trecută de Consiliu General am înfiinţat o administraţie, că aşa spune legea, în momentul în care preiei administrarea unei arii naturale protejate trebuie să constitui o autoritate de sine stătătoare, am constituit această autoritate şi vom face din el un loc de atracţie pentru Bucureşti", a explicat primarul Capitalei.
Întrebat cum va arăta acesta, Nicuşor Dan a răspuns: "Asta trebuie să o spună specialiştii. Ca să facem o paralelă o să fie o foarte, foarte mică Deltă a Dunării. Noi trebuie să afectăm cât mai puţin vegetaţia şi fauna care este acolo, pe de altă parte să facem din asta un punct de atracţie, adică să existe nişte locuri de unde bucureştenii să poată să urmărească această natură în mişcare. (...) Există o intenţie pe care am depus-o spre finanţare la PNRR, există o echipă de specialişti care se preocupă de ani de zile de chestiunea asta şi în momentul în care vom avea banii vom face şi studiul de fezabilitate şi apoi şi intervenţiile".
Nicuşor Dan a anunţat la finalul lunii octombrie înfiinţarea Administraţiei Parcul Naţional Văcăreşti, structură care va avea 20 de posturi.