Nissan Motor şi fostul său director general Carlos Ghosn au încheiat un acord cu Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) pentru închiderea unei investigaţii referitoare la declaraţii financiare false legate de compensaţiile încasate de Ghosn, transmite Reuters.
Nissan va plăti o amendă civilă de 15 milioane de dolari, iar Ghosn o amendă civilă de 1 milion de dolari. Ghosn a mai acceptat ca timp de 10 ani să nu ocupe o funcţie de conducere la vreo companie tranzacţionată la bursă din Statele Unite, potrivit News.ro.
Ghosn a fost arestat în Japonia şi concediat de Nissan anul trecut. În prezent, Ghosn aşteaptă să fie judecat la Tokyo pentru acuzaţii de ilegalităţi financiare, pe care le respinge.
Echipa de avocaţi ai lui Ghosn a anunţat că "sunt încântaţi că au rezolvat această problemă din Statele Unite fără o recunoaşte a unei vinovăţii...Acordul cu SEC îi permite lui Ghosn să îşi continue strategia de a nega acuzaţiile care i se aduc în procesele penale din Japonia, iar dl. Ghosn intenţionează să facă acest lucru".
Avocaţii au adăugat că "dacă va beneficia de un proces corect, Ghosn va fi achitat de toate acuzaţiile şi va fi reabilitat complet".
Fostul director pentru resurse umane al Nissan, Gregory Kelly, a acceptat plata unei amenzi de 100.000 de dolari şi interdicţia de a ocupa o funcţie de conducere într-o companie americană timp de cinci ani.
Nissan, Ghosn şi Kelly au încheiat acordul fără să recunoască sau să nege acuzaţiile aduse de SEC.
Potrivit SEC, Nissan a omis din declaraţii peste 140 de milioane de dolari care urmau să fie plătiţi lui Ghosn la retragere, sumă care până la urmă nu a fost plătită. SEC l-a mai acuzat pe Ghosn într-un proces înregistrat la New York că s-a angajat într-o schemă pentru a ascunde compensaţii de peste 90 de milioane de dolari. Procesul respectiv va fi închis în cadrul acordului anunţat luni.
Nissan a confirmat că a încheiat un acord pentru închiderea acuzaţiilor şi a anunţat "că este dedicată să continue să promoveze o guvernanţă corporativă solidă".
Nissan a colaborat în mod semnificativ cu SEC, a precizat agenţia.
Nissan a anunţat în această lună că directorul său general Hiroto Saikawa demisionează după ce a recunoscut că a fost plătit prea mult, prin încălcarea regulilor companiei.
Renault a încercat fără succes o fuziune cu Nissan, partenerul său de alianţă. Al doilea mare producător auto japonez intenţionează în prezent să îşi reducă cu o zecime forţa totală de muncă, cea mai amplă restructurare a sa din 2009, şi să restrângă capacitatea de producţie.