Nissan vrea să ajungă la vânzări de 1 milion de vehicule electrice pe an până în 2022

F.C.
Internaţional / 25 martie 2018

Nissan vrea să ajungă la vânzări de 1 milion de vehicule electrice pe an până în 2022

Nissan Motor vrea să ajungă la vânzări de 1 milion de vehicule electrice pe an până în 2022, ceea ce ar reprezenta o creştere de şase ori faţă de volumul vândut în 2017, iar compania japoneză nu intenţionează să oprească testarea de automobile autonome pe drumurile publice, întrucât le consideră sigure, transmite Reuters.

Al doilea mare producător auto japonez şi alte companii concurente intenţionează să intensifice dezvoltarea şi producţia de automobile electrice ca reacţie la înăsprirea reglementărilor referitoare la emisiile poluante, la nivel mondial, chiar dacă cererea pentru astfel de vehicule rămâne limitată, din cauza costurilor mai mari şi a infrastructurii de încărcare insuficiente.

Cel mai bine vândut model electric din lume este vehicului compact hatchback Leaf al Nissan, lansat în 2010 ca primul automobil integral electric de serie. Cu toate acestea, de la lansare au fost comercializate doar 300.000 de unităţi.

Compania intenţionează acum să îşi concentreze gama de vehicule cu emisii reduse pe vehiculele integral electrice şi hibride pe benzină, în locul tehnologiilor mai scumpe pentru hibride plug-in.

Nissan a anunţat vineri că va dezvolta opt vehicule integral electrice în următorii cinci ani, inclusiv patru modele destinate pieţei chineze. Barndul de lux Infiniti va include şi modele electrice noi din 2021, potrivit companiei.

În 2017, Nissan a vândut la nivel mondial 163.000 de vehicule electrice.

Nissan şi partenerii săi de alianţă Renault şi Mitsubishi Motors urmează să lanseze împreună 17 modele electrice, în cadrul strategiei de a atinge vânzări anuale de vehicule de 14 milioane de unităţi până în 2022, comparativ cu 10,6 milioane de unităţi în 2017.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7329
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3176
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9824
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.3649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb