Tiberiu Niţu, noul procuror general al României, a afirmat, astăzi, că nu există pentru dosarele Revoluţiei din 1989 o "aplecare specială" sau o alta decât cea prevăzută de lege, conform surselor de presă.
"Ne vom concentra asupra acestor dosare ca şi asupra altor dosare. Nu există o aplecare specială sau o aplecare altfel decât cea prevăzută de lege", a declarat Niţu, după ceremonia de instalare a noilor şefi ai PICCJ, DNA şi DIICOT.
Întrebat de jurnlişti dacă în legătură cu dosarele Revoluţiei va da răspunsul într-un an, aşa cum a cerut şeful statului, noul procurorul general a spus: "Să analizăm, să vedem ce se întâmplă la nivelul instituţiei. Au trecut doi ani de când am plecat din această instituţie şi unele lucruri s-au schimbat. Vom evalua".