NOI REGULI PENTRU INDICII BET ŞI BET-TR Conpet, în monitorizarea pentru promovarea în indicele BET

A.G.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 octombrie 2016

Conpet, în monitorizarea pentru promovarea în indicele BET

Conpet, în monitorizarea pentru promovarea în indicele BET

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) introduce noi reguli pentru indicii BET şi BET-TR, precum şi un Watchlist (listă de companii eligibile) în care se vor regăsi companiile monitorizate pentru includerea în indicii BET şi BET-TR, Conpet fiind prima dintre ele.

"Această listă de companii eligibile nu va fi schimbată până în martie anul viitor", a declarat directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski, potrivit Agerpres, continuând: "În cazul în care Conpet va fi avansată, atunci vor fi 11 companii în BET. Acesta poate să conţină până la 15 companii. Desigur, dacă avem companii care încetează să îndeplinească cerinţele, atunci ele părăsesc indicele, dar numărul companiilor din indice nu poate fi mai mic de 10".

Ludwik Sobolewski a spus că sunt posibile mai multe scenarii referitoare la viitoarea listă de companii eligibile, respectiv să conţină alte companii sau să fie goală.

Consiliul Bursei a aprobat, în şedinţa de miercuri, modificarea manualelor indicilor BVB, după o decizie similară a Comisiei Indicilor BVB. Au fost introduse noi reguli pentru indicii BET şi BET-TR, astfel încât cei doi să reflecte evoluţia celor mai tranzacţionate companii listate la BVB şi a companiilor care respectă cele mai înalte standarde în materie de relaţii cu investitorii şi guvernanţă corporativă.

Astfel, indicii BET şi BET-TR vor avea o componenţă variabilă, faţă de una fixă de 10 companii în prezent. Numărul minim de companii va fi 10, iar maximul de 15 companii. În plus, se introduce un Watchlist în care se vor regăsi companiile monitorizate pentru includerea în indicii BET şi BET-TR. Componenţa listei va fi decisă în cadrul şedinţelor periodice din martie şi septembrie. Companiile vor rămâne în listă minimum 6 luni, până la includerea în indici. Primul Watchlist va fi comunicat pieţei în cel mai scurt timp şi va rămâne în vigoare până la şedinţa Comisiei Indicilor din martie 2017.

Potrivit Bursei, se menţin criteriile de includere în cei doi indici. Astfel, BET şi BET-TR vor include cele mai tranzacţionate companii care îndeplinesc criteriile de raportare şi relaţie cu investitorii (IR), implementate în ianuarie 2015.

Criteriile de raportare şi IR sunt: raportare conform standardelor IFRS, în conformitate cu cerinţele legale în vigoare; raportare în limba engleză, pentru rapoartele curente şi periodice, care se va transmite BVB concomitent cu rapoartele în limba română; un eveniment destinat analiştilor şi investitorilor (conferinţe telefonice sau întâlniri cu analiştii şi investitorii) organizat trimestrial, după publicarea rezultatelor financiare, într-un orizont de timp rezonabil.

Componenţa şi numărul de companii în indici se pot modifica de două ori pe an, în martie şi septembrie, dar şi în condiţii excepţionale (de exemplu în cazul listării unor noi companii).

În viitor, un set suplimentar de cerinţe privind respectarea de către companii a prevederilor Codului de Guvernanţă Corporativă al BVB vor fi luate în considerare pentru a stabili eligibilitatea în indici.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb