Noi reguli privind plăţile online cu cardul valabile din 2021

Bănci-Asigurări / 28 decembrie 2020

Noi reguli privind plăţile online cu cardul valabile din 2021

Sistemul bancar din România implementează noile protocoale de securizare a plăţilor electronice, care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2021, sporind astfel protecţia şi confidenţialitatea datelor financiare ale consumatorilor care efectuează tranzacţii online cu cardul pe site-uri din spaţiul economic european, conform unui comunicat de presă remis redacţiei. Astfel, consumatorii vor confirma prin autentificarea strictă tranzacţiile online cu cardul pe site-uri din spaţiul economic european.

Această reglementare unitară pentru toţi consumatorii europeni face parte din Directiva Revizuită a UE privind serviciile de plată (DSP2) şi este preconizată să contribuie la creşterea încrederii consumatorilor şi să dinamizeze plăţile electronice, mai ales în acest context pandemic în care se recomandă plata cu cardul, se menţionează în comunicat.

România este unul dintre statele europene în care plăţile în numerar ocupă o pondere covârşitoare, iar creşterea securităţii plăţilor electronice ar putea potenţa trecerea la o economie digitalizată în trend cu celelalte economii europene. Creşterea gradului de adoptare a plăţilor electronice va contribui la limitarea economiei subterane.

Potrivit sursei citate, băncile şi comercianţii participanţi la sistemul de plăţi din spaţiul economic european implementează cerinţele legale, aplicând, respectiv, permiţând aplicarea unor metode de autentificare conforme cu aceste cerinţe. Astfel, comercianţii online trebuie să solicite autentificarea plăţilor prin implementarea noilor protocoale de securitate în platformele comerciale online, iar băncile emitente ale cardurilor trebuie să asigure autentificarea strictă.

Conform comunicatului, pentru a avea o experienţă cât mai uşoară, biometria (autentificarea cu amprentă/ recunoaştere facială) poate fi o opţiune de autentificare a tranzacţiilor, autentificare care are loc în aplicaţiile băncilor de internet/mobile banking/aplicaţiile de semnare tranzacţii (e-token) /wallet-uri. Aceasta a înregistrat o adopţie accelarată din partea consumatorilor, fiind considerată o metodă simplă şi rapidă de a efectua tranzacţiile în siguranţă, iar noi încurajăm consumatorii să utilizeze aceste metode puse la dispoziţie de către băncile emitente din România.

Pentru consumatorii care nu au acces la o astfel de metodă, băncile vor implementa şi alte opţiuni de autentificare a tranzacţiilor, de tipul unei parole statice. Fiecare emitent de carduri din România a comunicat deja sau umează să comunice clienţilor proprii care sunt metodele de autentificare a tranzacţiilor online cu cardul şi care sunt modificările aduse fluxurilor actuale. Metodele de autentificare care respectă cerinţele SCA sunt, lista nefiind exhaustivă:

Autentificare şi semnare în aplicaţia de internet/mobile banking/e-token/wallet a băncii;

Cod primit prin SMS + parolă statică (opţiune de back-up în condiţiile în care clienţii nu au acces la aplicaţia de internet banking);

Cod primit prin SMS + amprentă;

Cod generat într-o aplicaţie de semnare tranzacţii (e-token) + amprentă

Având în vedere posibilitatea acordării unor derogări privind instituirea unei perioade de tranziţie în implementarea acestei măsuri de autentificare a plăţilor în anumite state europene, există riscul ca pentru o parte din tranzacţiile transfrontaliere, clienţii să întâmpine dificultăţi în realizarea acestora, notează sursa citată.

Comunitatea bancară din România este în permanentă legătură cu Banca Naţională a României, în calitate de autoritate naţională de reglementare, pentru a adopta măsurile care se impun în cazul în care alte state membre UE vor acorda derogări de la termenul prevăzut de implementare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb