Noile reglementări bancare internaţionale pot afecta creşterea economică

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 noiembrie 2010

Noile reglementări în domeniul bancar, convenite în septembrie la nivel internaţional, ar putea afecta creşterea economică şi ar putea dezavantaja băncile europene, a declarat Yves Mersch, membru în conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), transmite Mediafax. Mersch, şeful băncii centrale din Luxemburg, a criticat şi planurile privind noile reguli UE referitoare la disciplina bugetară, pe care le consideră insuficiente, şi ar vrea ca Parlamentul European să le înăsprească. "În condiţiile în care economia este în mare parte finanţată de sistemul bancar, condiţiile de obţinere de fonduri de către companiile fără acces la pieţele de capital vor deveni mai stricte, cu impact negativ asupra dezvoltării economice", a spus Mersch.

Noile reglementări Basel III vor obliga băncile să deţină rezerve de capital totalizând 7% din activele ris-cante, de trei ori mai mari comparativ cu prevederile actuale. În opinia sa, băncile europene vor fi afectate mai puternic de noile reguli decât cele din Statele Unite. Mersch cere totodată Parlamentului European să introducă sancţiuni automate împotriva statelor care încalcă disciplina bugetară.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb