NOTARII, MAŞINĂ DE TIPĂRIT BANI (3) Tigrii fără dinţi

Zilele trecute, într-un interviu cu fostul Minis­tru al Justiţiei Rodica Stănoiu, am atins şi problema notarilor publici. Doamna Stănoiu a menţionat că această chestiune a fră­mân­tat-o şi pe domnia sa, observând că notarii s-au transformat într-o castă, iar accesul la profesie a devenit aproape imposibil . Trebuie să fii copil de notar sau, dacă dăm crezare evidenţei anecdotice, să plăteşti sume enorme pentru a deveni notar.

"Eugen Ionescu: De ce se plătesc asemenea sume enorme ?

Rodica Stănoiu: Deoarece se câştigă foarte mult.

Eugen Ionescu: De ce se câştigă aşa de mult ?

Rodica Stănoiu: Pentru că ei înşişi îşi fac preţurile, care sunt aprobate prin legislaţie. Eu cunosc bine problema deoarece sunt senator de Olt ,o regiune relativ săracă şi unde populaţia se plânge de onorariile ucigătoare ale notarilor.

Eugen Ionescu: Doamnă, totuşi dumneavoastră aţi prezidat peste acest sistem multă vreme.

Rodica Stănoiu: Este adevărat, recunosc că notarii sunt o problemă şi este greu să lupţi cu ei...!"

Autoritatea guvernamentală sub incidenţa căreia intră aceasta problemă este Consiliul Concurenţei.

Prin ziarul "BURSA" am solicitat un interviu cu preşedintele acestei autorităţi. La solicitare s-a răspuns foarte prompt, lucru cu care nu prea m-am întâlnit în România. De regulă, dacă doreşti să vorbeşti cu cineva ţi se spune să trimiţi o solicitare scrisă, menţionând şi subiectul discuţiei. În marea majoritate a cazurilor nu ţi se răspunde, nici măcar cu un refuz politicos. Exemple recente: Poliţia Rutieră, Ministerul Sănătăţii, liderul PSD Mircea Geoană etc.

La Consiliul Concurenţei, însă, cei care m-au primit s-au dovedit cunoscători ai problemei, prezentându-mi şi un material scris în acest sens. Cea mai semnificativă parte o redau mai jos.

"Este vorba despre dreptul conferit prin lege organizaţiei profesionale a notarilor de a stabili limitele minime ale onorariilor pentru serviciile prestate, onorarii supuse aprobării ministrului justiţiei. Această prevedere există în continuare, notarii publici fiind una dintre profesiile cu cel mai ridicat nivel de reglementare nu numai în România, ci din toată Europa. Dacă în cazul avocaţilor s-a reuşit încă din 2004 eliminarea intervenţiei corpului profesional pe tarife care, de asemenea, stabilea onorarii minimale, în cazul notarilor lucrurile sunt mai complicate.

Dacă nu ar exista acest nivel minim, sub care nici un notar nu poate coborî, nivelul onorariilor ar fi determinat de piaţă.

Demersurile autorităţii de concurenţă începute în 2000 au continuat până în prezent, la problema onorariilor adăugându-se şi alte aspecte anticoncurenţiale existente în legislaţie precum limitarea numărului de notari şi de birouri notariale şi restricţiile privind publicitatea".

Poziţia Ministerului Justiţiei a fost şi este în sensul următor:

"Notarii publici îndeplinesc acte de autoritate publică având forţa probantă prevăzută de lege (sub condiţia semnăturii şi sigiliului aces­tuia). Prin urmare, aceasta face necesară, la momentul actual, implicarea statului, prin minister, în coordonarea şi controlul activităţii notarilor publici.

Limitele minime, susţine ministrul, previn stabilirea unor tarife excesive sau, dimpotrivă, a unora sub nivelul costurilor serviciului respectiv.

Comisia a introdus profesia de notar în proiectul de directivă privind serviciile pe piata internă. Ulterior, Parlamentul a exclus profesiile care implică exercitarea autorităţii publice din directive. Comisia susţine însă că notarii nu impun decizii faţă de persoanele cărora le acordă consultanţă, deci, nu îndeplinesc acte de autoritate în numele statului."

Aş adăuga că, în ce priveşte afirmaţia ministrului justiţiei referitor la preţuri, şi un student de anul I poate demonstra falsitatea tezei.

Având în vedere poziţia consiliului, după cum reiese din cele de mai sus, întrebarea a devenit foarte simplă. De ce se tolerează această situaţie ?

Răspunsul interlocutorilor mei: Notarii sunt protejaţi de legislaţie şi nu există voinţa politică pentru schimbare.

La întrebarea - cum se reconciliază prevederea constituţională referitoare la concurenţă cu fixarea preţurilor şi menţinerea de bariere artificiale care împiedică intrarea în profesie -, răspunsul este predictibil: nu se reconciliază, însă, există legislaţie, şi nu credem că ar avea succes dacă s-ar interveni prin Curtea Constituţională.

De asemenea, interlocutorii mei au introdus şi scuza care este cel mai des invocată în toate domeniile în care se manifestă fenomene negative..."situaţii similare există şi in alte ţări"!!!

Concluzia: Consiliul Concurenţei nu poate fi acuzat de ignoranţă, ci dimpotrivă, dispune de o bună înţelegere şi documentare a fenomenelor anti-concurenţiale. Consiliul Concurenţei este un "tigru fără dinţi".

Una din problemele care caracterizează autorităţile publice din România este că sunt conduse după principiul "Jobs for the boys", adică toate posturile importante sunt ocupate prin recompensă pentru loialitate politică.

Acest lucru subminează independenţa autorităţilor .

În cazul prezent, Consiliul Concurenţei nici măcar un poate fi acuzat de rea voinţă în identificarea şi prezentarea problemei. Însă, lucrurile se opresc aici.

Cred că, din cauza dependenţei şi (posibil) a riscului de a-şi pierde postul, ei nu au curaj să iasă în arena publică pentru a forţa mâna legiuitorului.

Poate ar mai trebui menţionat că şi societatea civilă se ocupă mai mult cu probleme politice şi nu prea înţelege sau nu da multa atenţie fenomenelor economice care afectează distribuţia veniturilor în societate.

În faţa situaţiei de mai sus, nu mi-a rămas decât să mă autonumesc "lobyst" in favoarea interesului public.