Noua punere sub acuzare, posibil să-l aducă pe Trump mai aproape de nominalizarea republicană din 2024

F.D.
Internaţional / 2 august 2023

Noua punere sub acuzare, posibil să-l aducă pe Trump mai aproape de nominalizarea republicană din 2024

Punerea sub acuzare a lui Donald Trump pentru presupusul său rol în eforturile de a anula înfrângerea sa din alegerile din 2020 va accelera probabil marşul său spre nominalizarea Partidului Republican de candidat la alegerile prezidenţiale din 2024, arată Reuters, care citează analişti independenţi, sondaje şi strategi ai partidului.

"Acest lucru îi va mobiliza pe susţinătorii săi în legătură cu una din principalele sale teme de discuţie - despre cum establishmentul şi 'statul paralel' (deep state - n.r.) sunt împotriva lui şi împotriva lor", a declarat Stu Rothenberg, analist politic independent.

Sondajele de opinie arată că sprijinul republicanilor pentru Trump a crescut de când a fost emisă prima dintre cele trei inculpări ale sale, în martie. El este de departe favorit, devansându-l pe Ron DeSantis, guvernatorul Floridei, aflat pe locul al doilea, dar la o distanţă de aproape 30 de puncte procentuale.

Fostul preşedinte a făcut din acuzaţiile care i se aduc un punct central al platformei sale de campanie, prezentându-se drept ţinta unui sistem judiciar părtinitor. El este primul fost preşedinte din istoria SUA care se confruntă cu acuzaţii penale.

Cu câteva minute înainte de a fi anunţată, marţi, noua inculpare, Trump a numit-o "falsă" pe platforma sa socială Truth. Ulterior, o declaraţie a campaniei lui Trump a precizat: "Preşedintele Trump a respectat întotdeauna legea şi Constituţia, fiind sfătuit de mulţi avocaţi foarte pricepuţi". Declaraţia compară totodată acuzaţiile care i s-au adus în acest an cu "Germania nazistă din anii 1930".

Inculpările se adună în cazul fostului preşedinte - deja sunt trei până acum. La fel şi datele de judecată.

Procesul său penal intentat în statul New York, care a pornit de la o plată în schimbul tăcerii către o vedetă porno, va începe la 25 martie 2024, iar procesul său din Florida într-un caz federal de păstrare de documente clasificate este programat să înceapă la 20 mai. Ambele ar avea loc cu doar câteva luni înainte de alegerile din noiembrie. La fel ar putea avea loc şi un al treilea proces, în acest ultim caz în care a fost acuzat marţi, care este centrat pe încercarea sa eşuată de a anula înfrângerea sa în alegerile din 2020 în faţa democratului Joe Biden. Trump trebuie să se prezinte joi la tribunal pentru a i se aduce la cunoştinţă în mod formal acuzaţiile în acest caz şi pentru a spune cum pledează.

TRUMP TREBUIE SĂ-I CÂŞTIGE DE PARTEA SA PE REPUBLICANII MODERAŢI ŞI PE INDEPENDENŢI

Strategii de campanie spun că, deşi acuzaţiile l-ar putea ajuta pe Trump să-şi consolideze sprijinul în rândul bazei sale electorale şi să câştige nominalizarea republicană, capacitatea sa de a profita de ele ar putea fi mai limitată în alegerile generale de anul viitor, când va trebui să câştige de partea sa mai mulţi republicani moderaţi sceptici şi mai mulţi independenţi.

Într-un sondaj Reuters/Ipsos din iulie, 37% dintre independenţi au declarat că dosarele penale împotriva lui Trump fac mai puţin probabil ca ei să voteze pentru el la preşedinţie, faţă de 8% care au declarat că, dimpotrivă, sunt şi mai convinşi să-l aleagă.

În perspectiva apropierii alegerilor generale din noiembrie 2024, cel mai recent sondaj Reuters/Ipsos arată că Biden îl devansează pe Trump cu 37% faţă de 35%, într-o confruntare ipotetică, în condiţiile în care 28% dintre subiecţi au spus că nu sunt siguri pe cine vor alege sau că ar vota pentru altcineva sau că nu ar vota deloc.

Strategii spun că Trump va rămâne probabil pentru moment la marota sa de campanie şi se va folosi de ultima punere sub acuzare pentru a-şi întări argumentul central că - în ciuda faptului că este un fost preşedinte - este un proscris care candidează pentru a-şi proteja susţinătorii de un Departament de Justiţie aflat în plină ofensivă, pornit împotriva republicanilor.

"Nu mă incriminează pe mine, vă incriminează pe voi. Se întâmplă ca eu să le stau în cale", a declarat Trump la un miting de campanie din Pennsylvania, la 29 iulie.

CUM REACŢIONEAZĂ RIVALII REPUBLICANI AI LUI TRUMP

Rivalii lui Trump pentru nominalizarea republicană au păstrat până acum în mare parte tăcerea cu privire la primele două inculpări ale sale, deşi acest lucru s-ar putea schimba, având în vedere că ultima acuzaţie susţine că a încercat să anuleze un scrutin, ceea ce ar reprezenta un atac asupra unui bastion al democraţiei americane.

"Dacă se păstrează modelul din trecut, cu mass-media conservatoare şi republicanii care nu se iau de Trump în această privinţă, asta nu va face o diferenţă semnificativă în ceea ce priveşte alegerile primare republicane din 2024", a declarat Chris Jackson, cercetător al opiniei publice la firma de sondaje Ipsos, care realizează sondaje pentru Reuters şi alte organizaţii media.

Cu puţin timp înainte de punerea sub acuzare pentru plăţi tăinuite, în martie, cota de susţinere a lui Trump în partid era de 44%, cu 15 puncte procentuale peste cel mai apropiat rival al său, guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, care avea o susţinere de 29%. După ce a fost pus sub acuzare în cazul banilor nedeclaraţi, sprijinul său a crescut la 49%, în timp ce DeSantis a coborât la 23%.

De atunci, această dinamică s-a menţinut.

Un al doilea set de acuzaţii penale, cel din iunie, care îl incriminează pe Trump pentru reţinere intenţionată şi partajare necorespunzătoare a unor informaţii secrete privind apărarea naţională, a avut un impact de scurtă durată asupra cifrelor din sondaje ale lui Trump, arată Jackson.

Concentrarea neobosită a presei asupra lui Trump şi asupra acuzaţiilor care i se aduc îi îneacă şi pe rivalii săi, care caută un moment de răscruce în bătălia internă republicană, o cursă pe care Trump o domină de luni de zile, arată John Feehery, strateg republican.

"(DeSantis) nu va putea să scoată un cuvânt", a spus Feehery.

CE SE VA ÎNTÂMPLA LA ALEGERILE DIN NOIEMBRIE 2024

La fel ca şi Chris Jackson de la Ipsos, analistul Stu Rothenberg prezice alegeri generale strânse în noiembrie 2024, indiferent pe cine vor desemna republicanii pentru a se confrunta cu Biden, probabilul adversar democrat.

Dar dacă va fi Trump, Rothenberg spune că acesta riscă să piardă destui independenţi şi moderaţi şi să fie în pericol de a pierde alegerile, în parte din cauza acuzaţiilor.

"Poate exista un punct în care diverse grupuri de oameni, de-a lungul drumului, să spună 'M-am săturat'. M-am săturat de asta. M-am săturat de această luptă. M-am săturat de Donald Trump", crede Rothenberg.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. cum a lasat Trump america lui Biden si cum este acum , dar in sondaje tot Biden conduce . adica , la fel ca si la noi , sondaje dupa interese

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb