Noul contract colectiv de muncă al minerilor din Valea Jiului va fi discutat de sindicate şi administraţie după apariţia oficială a bugetului Companiei Naţionale a Huilei (CNH) Petroşani pe anul în curs, a declarat, citat de Rompres, preşedintele executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului (LSMVJ), Aurel Titel. El a menţionat că actualul contract colectiv de muncă, încheiat anul trecut, îşi menţine valabilitatea şi în luna ianuarie, după ce a fost prelungit printr-un act adiţional.
"Contractul colectiv de muncă se prelungeşte cu un act adiţional, pînă vom cunoaşte noul buget al CNH Petroşani. După aceea, vom discuta prevederile din contractul pe anul 2005", a afirmat liderul sindical.
Interesele LSMVJ sunt reprezentate, în prezent, de preşedintele executiv al acesteia, după ce preşedintele organizaţiei sindicale, Vasile Ioan Savu, şi-a prezentat marţi, demisia din funcţie, din motive de sănătate.