Novensys a obţinut atestarea Gold Partner al LS Retail, fiind singurul parteneriat de acest nivel din ţara noastră, potrivit unui comunicat transmis redacţiei. Soluţia LS Retail, dezvoltată pe tehnologie Microsoft pentru gestiunea şi automatizarea vânzărilor în retail, oferă un control absolut asupra activităţilor desfăşurate atât în magazine, cât şi în sediul central şi rezolvă problema gestionării informaţiilor între terminalul POS (Point of Sales), back office şi sediul central.
"De-a lungul timpului, parteneriatul cu LS Retail a adus valoare adăugată implementărilor Novensys. Retailerii de succes din România au reuşit să-şi eficientizeze fluxurile operaţionale şi au înţeles că orice avantaj competitiv trebuie valorificat, iar soluţiile informatice implementate de Novensys sunt o garanţie în acest sens", a declarat Gabriel Pavel, VP Sales & Operations Novensys.