• Titlurile "Impact Developer" s-au scumpit, ieri, cu 16,19%
Conducerea Bursei de Valori Bucureşti a decis, ieri, să extindă la 25% pragul de variaţie pentru acţiunile dezvoltatorului imobiliar "Impact Developer & Contractor" (simbol IMP), după ce acestea au înregistrat o apreciere de 32,6% în ultimele două şedinţe bursiere. Decizia marchează o premieră pe piaţa de capital autohtonă, la aproape două săptămâni după ce limita maximă de variaţie de 40% a fost introdusă la Bursa de Valori Bucureşti.
Ieri, acţiunile IMP au consemnat o creştere de 16,19%, la 0,61 de lei/titlu. În total, au fost tranzacţionate un milion de titluri IMP, la preţuri cuprinse între 0,52 de lei şi 0,61 de lei/acţiune.
"Pe la începutul şedinţei au avut loc o serie de cumpărări mai agresive a titlurilor IMP, direct din "ask", nu neapărat spectaculoase ca volum", ne-a explicat domnul Paul Brendea, analist la casa de brokeraj "Prime Transaction", adăugând: "Ulterior, s-a declanşat o reacţie în lanţ, punându-se presiune la cumpărare". Domnia sa a atras atenţia că există şanse ca şi corecţia să fie la fel de agresivă precum aprecierea.
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a avizat limita maximă de variaţie a cotaţiilor acţiunilor de 40% la mijlocul lunii trecute.
Astfel, dacă se întrunesc cerinţe pentru extinderea în sens crescător se au în vedere următoarele valori procentuale: plus 25% (prima extindere), plus 35% (a doua extindere), plus 40% (a treia extindere), faţă de preţul de referinţă, iar dacă se întrunesc cerinţele privind extinderea în sens descrescător a limitei de variaţie - minus 25% (prima extindere ), minus 35% (a doua extindere), minus 40% (a treia extindere), faţă de preţul de referinţă.