O agenţie americană investighează Facebook pentru discriminare rasială în angajări

G.U.
Companii / 7 martie 2021

O agenţie americană investighează Facebook pentru discriminare rasială în angajări

O agenţia americană investighează Facebook pentru discriminare rasială în angajări şi promovări şi a descris ancheta ca fiind "sistemică", au declarat pentru Reuters avocaţii care îi reprezintă pe trei aplicanţi pentru locuri de muncă şi un manager care susţine că aceştia au fost discriminaţi de către companie.

O anchetă sistemică înseamnă că agenţia, denumită Comisia pentru şanse egale de angajare, suspectează compania de politici care ar fi putut să contribuie la o discriminare pe scară largă, relatează Reuters.

Agenţia rezolvă disputele prin mediere sau permite reclamanţilor să dea în judecată angajatorul.

Cu toate acestea, oficialii agenţiei au desemnat câteva cazuri ca fiind "sistemice", permiţând anchetatorilor să solicite specialişti care să analizeze datele companiei şi să declanşeze eventual un proces mai marg, care să reprezinte clase întregi de lucrători.

Un director de programe pentru operaţiuni al Facebook, Oscar Veneszee Jr., şi doi dintre aplicanţii respinşi la angajare au depus o reclamaţie la această agenţie în iulie anul trecut, iar un al treilea candidat respins s-a alăturat cazului în decembrie. Aceştia acuză că Facebook discriminează candidaţii şi angajaţii de culoare, prin folosirea unor evaluări subiective şi promovând stereotipuri rasiale problematice, noteză sursa citată.

Agenţia nu a adus acuzaţii împotriva Facebook. Ancheta sa, care ar putea dura câteva luni, ar putea să nu identifice vrea neregulă. Agenţia a refuzat să comenteze, transmite Reuters.

Purtătorul de cuvânt al companiei Facebook, Andy Stone, a refuzat să comenteze în legătură cu stadiul anchetei sau în legătură cu acuzaţiile, dar a spus că "este esenţial să fie asigurat un mediu de lucru respectuos şi sigur pentru toţi angajaţii. Luăm în considerare acuzaţiile de discriminare şi investigăm fiecare caz".

Creşterea diversităţii rasiale a reprezentat o provocare persistentă pentru cele mai mari companii de tehnologie din ţară, care uneori au dat vina pe lipsa de candidaţi calificaţi din grupuri subreprezentate. Însă lucrătorii din domeniul tehnologiei au fost încurajaţi să conteste în mod public această noţiune şi să susţină plângeri formale.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Facebook ar trebui inchis - e un mediu virtual de tip lagar informational

    Este un mediu virtual toxic care indobitoceste tinerii,mai te si cenzureaza daca nu spui ce vrea ei ,un fel de comunism

    sunt direct hitleristi astia

    trebuie sa fii tampit sa ai cont pe facebook sau pe alte retele sociale 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7307
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3612
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7818

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb