O mie şi una de licitaţii

Trecem rapid, povestind despre întîlnirea de la Alis, peste primele două preţuri obţinute la secţiunea Pictură: o "Odaliscă" de Iser, figură atît de familiară de parcă ar sta la mine în bloc, a mai adunat 10 milioane la propunerea iniţială şi s-a dat cu 200 de milioane de lei vechi, iar un colţ din adevăratul mediu al domnişoarei anterioare, că sigur nu stă la mine în bloc, un colţ cam atipic de Balcic de Dumitru Ghiaţă a adunat de 10 ori mai mult decît a reuşit pictura lui Iser şi s-a vîndut cu 170 de milioane. Trecem rapid doar din considerente pozitive, de apreciere a operei celor doi, care merită mai multă suprafaţă tipografică, chiar dacă e vorba doar de tratamentul de piaţă la care îi supune posteritatea, şi de obsesiva dragoste pentru Coasta de argint, lumina sa şi locul pe care l-a avut în istoria artelor româneşti.

În plus, pe locul următor, al treilea, deci chiar pe podium, ne aşteaptă o figură extrem de interesantă, un artist din clanul de pictori Verona. Paul Verona a apărut foarte rar la Alis - deloc în 2003, o dată în 2004 şi de două ori în 2005, pînă duminica trecută. Şi cînd a apărut, soarta nu i-a fost prea darnică: "În parc"-ul de anul trecut s-a dat cu preţul de pornire, 14 milioane, iar cele două lucrări propuse în această primăvară nu s-au dat deloc. Duminică, pe ploaia aia tocmai bună să regreţi trecerea anilor care îţi schimbă prefixul, a fost, însă, un regal Paul Verona. Dacă nu ar fi oameni care nu mai suportă acest fenomen meteorologic care a dominat primul an al mandatului marinarului Traian Băsescu la cîrma ţărişoarei noastre - mîndră corabie, meşter cîrmaciul? - am scrie că duminică a plouat cu lucrări de Paul Verona la licitaţia Alis.

Să o luăm cronologic, că e mai palpitant. Întîi a apărut, chiar a doua în secţiune, o clopotniţă viu colorată, vîndută cu cît s-a cerut pe ea: 880 de RON, adică 8,8 milioane din acelea, omeneşti. Aproape că re-uitasem de maestru şi priveam deja peste finalul secţiunii, cînd ne sare în faţă un peisaj marin, cu ambarcaţiuni botezate în derizoriu bărci, o pictură frumoasă, oferită cu 10 milioane, dar care nu s-a vîndut. Tristeţe profundă, dar scurtă: după o pictură oarecare apare iar una de Paul Verona, a treia din această şedinţă. De această dată, "Vila", de fapt o scară somptuoasă acoperită de vegetaţie hippiotă, porneşte de la 25 de milioane şi nu se lasă pînă nu obţine aproape de 4 ori mai mult, 95 de milioane mai exact. Prezumţia că un fost proprietar de casă naţionalizată ar fi cumpărat-o să o pună în dosarul cu care va pleca la Strasbourg nu mai funcţionează, că dincolo de fiorul artistic este cam greu să recunoşti vreo certitudine arhitectonică sau cadastrală.

Paul Verona a fost nepotul lui Artur Garg..., Gargan..., Garguromin Verona, mai cunoscut, mai bine cotat şi cu o biografie mai zbuciumată. Paul Verona s-a născut în 1897 la Herţa, în Bucovina aflată acum în Ucraina. Deşi a studiat la Paris, poate ar fi rămas un fidel plaiurilor nord-bucovinene, dacă acestea nu ar fi fost invadate de o subspecie îngrozitoare de dăunători, cu urmări ce nu au putut fi combătute nici pînă în zilele noastre. Astfel, a trebuit să vină la Bucureşti, unde a şi murit în 1966. Despre viaţa sa şi legăturile de rudenie cu alţi doi pictori din Verona, de fapt din familia Verona, Nicolae Henri şi Artur Garg..., Artur G. Verona, mai bine le scrie Marina Preutu în a sa "Pictorii familie Verona", noi doar ne bucurăm că-i vedem lucrările pe piaţă. Şi zău că şi "Peisajul cu bărci" merită să fie adjudecat, şi nu pedepsit că a fost botezat neinspirat. Auzi, peisaj cu bărci, de parcă ar exista portret cu boi de Grigorescu!

Ne continuăm periplul prin spusele şi nespusele, observatele şi neobservatele la licitaţia Alis de duminica trecută trecînd iar rapid şi din aceleaşi considerente care au funcţionat la odalisca lui Iser - sărumîna, doamnă - şi "Balcic"-ul lui Ghiaţă, peste mustăciosul hotărît care citeşte ziarul cu uimirea pură a plugarului care află ce mai face regele, pictura de Ion Theodorescu-Sion vîndută cu 80 de milioane, exact dublul preţului de pornire. O natură moartă extrem de idilică de Karl Robicsek, pictor despre care puţini se pot lăuda că ştiu şi altceva decît anul naşterii şi cel al morţii, şi asta pentru că i-au văzut în catalogul Alis, a pornit de la un preţ mai mic cu 10 milioane şi s-a oprit la un altul mai mic, cu aceeaşi sumă.

După enigmaticul Karl Robicsek vine nu mai cunoscutul Filip Marin, care în existenţa sa începută acum 140 de ani a pictat şi două vite cam în poziţia în care se fotografia lumea pe atunci, adică domnul aşezat şi doamna în picioare, gata să-i pună coarne, deşi are şi ea o astfel de dotare. Numai că artistul nu e pe poziţia unde se aprinde blitzul, ci undeva în culise, lateral stînga, ceea ce dă un farmec de intimitate scenei propusă cu 15 milioane de lei vechi şi vîndută cu 55. Din faţă este surprinsă o familie umană, pictură oferită cu un preţ dublu, dar dată tot cu cît s-au dat şi cele două bovine. De această dată, familia este formată şi dintr-un urmaş, un fel de Ştefan Bănică junior înainte să o cunoască pe Mihaela Rădulescu, cea atît de abuziv introdusă, recent, într-un top al celor mai frumoase românce.

Cu numai 5 milioane de lei mai jos vine un nume în sfîrşit cunoscut, deşi Tudor Octavian l-a băgat în esenţialul său studiu "Pictori uitaţi". Constantin Artachino o fi fost el un pictor uitat, dar asta numai pînă cînd Muzeul Naţional de Artă i-a dedicat o foarte inteligent şi modern organizată expoziţie pe care am putea-o numi chiar documentară. Acolo am aflat că pictorul a fost uitat chiar în timpul vieţii, mai ales spre sfîrşitul şi chiar la sfîrşitul vieţii sale. Picturile lui Artachino apar şi ele rar în licitaţii şi obţin scoruri bune. Acum, o natură statică, scuzaţi posibila cacofonie, cu trandafiri albi pe ducă a urcat de la 30 la 50 de milioane. Acum un an, "Stradă turcească la Turtucaia" făcea saltul avînd la capete 35 şi 95 de milioane. Şi asta după ce, în septembrie, "Peisaj din Veneţia" evolua de la 27 - 80 de milioane şi înainte ca, în decembrie trecut, "Casa de la Turtucaia" să ne amăgească pentru 23 de milioane şi să plece cu 50.

Tot trandafiri albi, dar mai boboci, că tot au început facultăţile, şi uneori chiar mai rozalii, de parcă ar fi din carne de porc, a pictat şi Cateliu. Deşi este continuată enervanta necunoaştere a unor detalii de identificare a pictorului cu un singur nume, ca vedetele scenei de astăzi, se ştie sigur că lucrarea vîndută duminică a fost expusă la Salonul Ateneului din 1929. S-au cerut pentru ea 14 milioane, s-au dat 36. Să fie primit şi adjudecat, pentru că este un preţ de top pentru semnătura Cateliu, care nu a mai adunat în acest an decît un 18 milioane, şi asta pentru că era un "Cap de evreu", şi nu flori, iar în 2004 s-a vîndut tot numai un portret, "Cap de bătrîn", nu mai contează dacă era evreu sau nu, cu 17 milioane. La un aşa salt al cotei merită să aflăm mai multe despre artist şi poate vom şi afla, în viitor, desigur, fie el uni sau bicameral.

Şi am putea continua aşa, cu salturi peste cunoscuţi şi preţuiţi, pentru a semnala creşteri şi inflamări de cotă pentru cei mai puţin cunoscuţi dar de care avem nevoie şi-n muzee şi pe piaţă, dar mijesc zorii şi, deşi şeica nu-şi propune săptămînal să-mi taie capul de nu o fi bună povestirea, încep totuşi să circule tramvaiele şi troleele.