Luna aprilie a adus o scumpire de circa 4% a gigacaloriei pentru bucureşteni. Majorarea aprobată de ANRE (reglementatorul pieţei de energie electrică) pentru producătorul "Electrocentrale Bucureşti" a fost contestată de Primăria Capitalei, ai cărei specialişti susţin că nu este echitabilă alocarea costurilor cu combustibilul între energia electrică şi cea termică produsă în cogenerare. Conducerea ANRE a cerut organizarea unor întâlniri cu reprezentanţii "Electrocentrale Bucureşti" şi municipalitatea bucureşteană.
Viorel Alicuş, purtătorul de cuvânt al ANRE, ne-a declarat că a avut deja loc o discuţie pe această temă şi au fost înregistrate observaţiile primăriei. Domnia sa ne-a precizat: "Lucrăm la schimbarea metodologiei de alocare a costurilor pentru energia produsă în cogenerare. Discutăm acum despre formula aplicată pentru cantitatea de energie şi randament. Nu numai Primăria Bucureşti are obiecţii la actualul sistem de calcul, ci aproape toate municipalităţile din ţară".
La rândul său, Irina Duică, director în cadrul "Electrocentrale Bucureşti", ne-a spus că întâlnirea cu specialiştii Primăriei Capitalei a fost foarte utilă şi că discuţiile vor continua pentru a ajunge la un punct de vedere comun asupra metodologiei de calcul.
Reprezentantul ANRE ne-a mai spus că Ministerul Administraţiei ar trebui să analizeze serios situaţia centralelor pe cogenerare aflate la consiliile locale. Se apropie termenul la care trebuie să dovedim că au fost efectuate investiţiile de mediu impuse de Uniunea Europeană, altfel centralele se închid. Până în prezent, primăriile nu au investit foarte mult în astfel de investiţii, susţine Viorel Alicuş.
În plus, primăriile se confruntă cu problema dimensiunilor instalaţiilor de producţie, care sunt mult prea mari în raport cu numărul de consumatori. Astfel, atunci când sunt puse în funcţiune, ele sunt ineficiente.