O persoană de 94 de ani a ajuns să deţină peste 5% din acţiunile Oil Terminal

A.S.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 martie 2017

O persoană de 94 de ani a ajuns să deţină peste 5% din acţiunile Oil Terminal

Acţiunile companiei au urcat, ieri, cu 14,61%, iar de la începutul anului aproape s-au dublat

O persoană de 94 de ani a ajuns să deţină peste 5% din acţiunile Oil Terminal, conform datelor publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Este vorba despre Sebastian Valentin Dumitrescu, care, de la 3,33% din acţiuni anterior, a ajuns să deţină 5,41%, respectiv peste 31,5 milioane de acţiuni.

Acţiunile Oil Terminal sunt deţinute în proporţie de 59,62% de către statul român prin Ministerul Energiei, iar restul de alţi acţionari.

Fondul Proprietatea a anunţat că a vândut, pe 24 februarie, acţiuni din Oil Terminal, reducându-şi participaţia de la 5,4% la 3,8%.

Domnul Sorin Ciutureanu, directorul general al Oil Terminal, a declarat: "Societatea Oil Terminal nu a fost notificată de catre FP nici de intenţia de a vinde acţiuni nici de vânzarea efectivă a acestora. Am luat la cunoştinţă de tranzacţii din notificările publicate la BVB. Menţionăm că domnul Dumitrescu Sebastian Valentin a trimis şi către Oil Terminal în data de 02.03.2017 raportarea privind deţinerea de peste 5%, aşa cum a fost publicată pe site-ul BVB. Nu am fost notificaţi anterior privind intenţia de cumpărare".

Acţiunile companiei au urcat, ieri, cu 14,61%, iar de la începutul anului aproape s-au dublat.

Oil Terminal a înregistrat un profit de circa 15,4 milioane de lei în 2016, în creştere de peste 2,5 ori comparativ cu anul precedent, potrivit raportului preliminar, publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Compania a afişat, anul trecut, venituri din exploatare de 161,4 milioane de lei, în creştere cu 16,1% faţă de 2015, şi cheltuieli din exploatare de 140,9 milioane de lei, în urcare cu 9,3% faţă de anul precedent.

Datoriile totale ale Oil Terminal se cifrau la aproximativ 57 de milioane de lei, în scădere cu 9,4% faţă de anul precedent, anunţă Agerpres. De asemenea, totalul capitalurilor proprii însuma circa 441,5 milioane de lei, în creştere cu 2,9% faţă de anul precedent.

Activele circulante totale au fost de aproximativ 45,2 milioane de lei, cu o creştere cu 17% faţă de anul precedent.

Oil Terminal Constanţa ocupă o poziţie strategică în zona Mării Negre fiind cel mai mare operator pe mare, specializat în vehicularea ţiţeiului, produselor petroliere şi petrochimice lichide şi a altor produse şi materii prime în vederea import/exportului şi tranzitului.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Acum aproape 6 ani piata era surprinsa de o crestere neasteptata a cotatiei OIL de la 0.25 la 0.37 in 3 zile, de 47%, dupa care o scadere la fel de brusca. Fondul Proprietatea vanduse in deal peste 3% din actiunile OIL detinute in portofoliu. Pe moment surprindere si neliniste. De ce? Ulterior, raspunsul parea evident. FP parea ca tacea iar OIL facea ce isi dorea. Singurul care parea ca facea eforturi disperate de a alinia compania la niste norme de bun simt privind activitatea si relatia cu actionarii era celalalt minoritar, Broadhurst. Compania, campioana BVB a proceselor cu minoritarii, s-a tarat in scandaluri de furturi si nereguli financiare ducand pretul/act pana la minime in jurul 0.08 lei. Trist pentru un monopol al industriei romane. Zilele acestea se pare ca avem un scenariu similar cu 2011 dar care vine la pachet cu "probabilitatea" dar nu certitudinea unui dividend "nemaivazut", aprox 11% la pretul de 0.2 lei/act. Bizar acest tandem. Iesirea (probabil 100%) a FP din actionariat si existenta unui dividend "nemaivazut". Oare mici (maruntii) actionari sunt atrasi in capcana sa plateasca impreuna cu Dumitrescu "bonusul" de retragere al FP din actionariat dupa care sa nici nu aiba dividendul "probabil" iar pretul actiunilor sa fie in prabusire (ca in 2011). Marea drama vine totusi din similitudinea cu dealul din 2011. Tacerea. Tacerea poate insemna pierderea procesului pe rol FP contra majorari de capital social ceea ce practic ar "nationaliza" intreprinderea iar micii (maruntii) actionari sa-si vada economiile distruse. Ramane de vazut si de analizat de fiecare-n parte. Iluzie sau realitate.

    1. Lasa ca da ”rau de mare” banii la SNP pentru 4 %

      Ca 11 % NET in petrol put ca are deh rau de mare 

      Ca statul vrea bani pentru Fondul Suveran

      din nou e ca in 2011 

      ca asa ii bese mintea lui rau

    eu nu cred ca mosulica a accesat arenaxt, nu ma intereseaza dar la cta se fac smenuri pe picior mare ca deh suntem la mare...nu zic sa intre un pic asf, dar piata bvb are credibilitate catre zero

    de ce ar trebui sa fie notificati inainte privind intentia de cumparare?

    Acum cand scriu oricine poate sa vanda o actiune la 0,1910. Cei care au cumparat la 0,0900 pot sa castige o gramada de bani. Cand intram pe BVB ne gandim ca putem cumpara o actiune care in prezent trece prin tot felul de transformari. Intr-o zi cand vor face legatura M. Neagra cu Europa aceste actiuni pot sa fie o investitie reusita.

    1. la fel am zis si eu acum 10 ani cand am luat prima data OIL noroc cu un prieten care lucra acolo si mi-a zis sa ma lepad. Am pierdut 5%. Dupa 5 ani iar am luat si acelasi prieten mi-a zis din nou sa le lepad. Iar am pierdut 5%. Intrebarea mea este daca tu ai un prieten?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb