Oameni şi principii

Winston Churchill a devenit prim-ministru al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în mai 1940, acum 80 de ani. Îl înlocuia pe Neville Chamberlain, conservator şi el, care nu reuşise să împiedice declanşarea unui nou război mondial, fiind dus de nas de politica abilă a lui Hitler. De la 3 septembrie 1939, Marea Britanie era în război împotriva Germaniei. În mai 1940, situaţia era dezastruoasă: Germania ocupase Danemarca, în câteva ore, şi Norvegia, în două luni, invadase Franţa pe acelaşi vector belgiano-olandez, prin Ardeni, ca în Primul Război Mondial, şi se pregătea să capituleze, iar SUA mai aveau un an şi jumătate până să îi sară în ajutor, intrând oficial în război. Altfel spus, Marea Britanie şi coloniile sale erau singure în luptă împotriva Germaniei, iar Londra se uita deja pe cer, în aşteptarea bombardierelor care nu au întârziat să îl "salute" pe noul premier britanic. Până la urmă, Churchill a rezistat în funcţie tot războiul, fiind schimbat imediat după victoria de acum 75 de ani. La 5 iulie 1945, au avut loc alegeri în Marea Britanie şi ele au fost pierdute de conservatorii lui Churchill. A plecat, după aproape trei decenii de membru sau chiar şef al guvernului britanic, spunând că nu va reveni niciodată, dar redevine prim-ministru în 1951. Era bolnav, afectat de stresul războiului, dar a rămas în fruntea guvernului până în 1955, când avea deja 81 de ani. Regele, care ar fi vrut să îi ceară să îşi dea demisia, murise în 1952, la nici 57 de ani, iar tânăra regină Elisabeta a II-a avea o admiraţie deosebită pentru politicianul ce dusese Regatul Unit la victorie în marea conflagraţie. A murit la începutul lui 1965, înainte de Gheorghiu-Dej, la numai 91 de ani. A fost membru ales al Parlamentului din 1900 până în 1964. În 1930 a scris despre "Statele Unite ale Europei", cu care Marea Britanie să fie aliată, dar nu membru, pentru ca, în 1946, să vorbească de "un fel de State Unite ale Europei", în jurul unui parteneriat franco-german. Tot în 1946, dar în SUA de această dată, în celebrul său discurs de la Fulton, vorbeşte de "cortina de fier", între Est şi Vest.

Sotheby's, celebra casă de licitaţii de artă cu vreun sfert de mileniu vechime, a organizat o licitaţie dedicată, la moment aniversar, lui Winston Churchill. Au fost propuse fix 100 de cărţi, fotografii şi manuscrise sau tapuscrise, adică texte bătute la maşină şi, pentru că licitaţia a fost organizată la New York, preţurile sunt exprimate în dolari, verzişori. Cel mai mare preţ a fost de 62,5 mii de dolari, licitat pentru o fotografie din 1941 reprezentându-l, desigur, pe sărbătorit. Printul a fost tras în 1951, la începutul celui de al doilea mandat al său de premier, şi este semnat de Yousuf Karsh, fotograful care a surprins imaginea. În ciuda numelui, era armean, chiar supravieţuitor al genocidului de acum un secol. A emigrat în Canada, unde a devenit un vestit autor de portrete de celebrităţi. A murit în 2002, la 94 de ani.

Ar urma, la mare distanţă, două loturi de 22,5 mii de dolari fiecare. Este vorba tot de o fotografie, un print din 1946 al unei imagini realizate în 1945, la finalul primului mandat de premier şi a celui de al Doilea Război Mondial, în uniformă militară, şi de cele opt volume cu cuvântări din timpul războiului, cu o dedicaţie a lui Churchill, pe prima carte. Pe aproape, cu 21.250 de dolari, s-a dat o fotografie alb-negru cu semnătura dramaticului prinţ de Walles de atunci, abdicabilul rege de mai târziu, şi a lui Churchill, cei doi figurând, desigur, şi în imagine. În dreapta, cum te uiţi la fotografie, unul lângă altul.

În general, cărţile nu au trecut de 10 mii de dolari, iar autografele sau manuscrisele au avut următoarea evoluţie: 16.250 de dolari pentru o scrisoare din 1946, scrisă la maşină şi semnată de mână, 9.375 de dolari pentru o scrisoare bătută la maşină din 1952, cu antetul şi semnătura originală a celui aflat la al doilea mandat de prim-ministru britanic, 8.125 de dolari pentru o scrisoare din 1931, bătută la maşină şi semnată în autograf, 7.500 de dolari pentru o scrisoare cu aceeaşi fişă tehnică, dar din 1940, scrisoare din 1909, scrisă integral de mână de Churchill în original, la 6,25 mii de dolari, preţ identic cu cel obţinut de o scrisoare bătută la maşină şi doar semnată de Churchill, din 1927.

Deşi a avut pictura ca pasiune pentru întreaga viaţă, nu găsim nicio pictură în această licitaţie. De fapt, lucrările sale se găsesc foarte greu. Hitler, în schimb, care era să se facă pictor de profesie, a fost respins la facultate şi a dat deoparte acest domeniu de creaţie, dar acuarelele sale mai apar, din când în când, în vânzări publice. Probabil ca să-l facă de râs, că sunt slabe de tot. În ultima lună s-au împlinit 80 de ani de la instalarea lui Churchill în fruntea guvernului Majestăţii Sale, dar şi 75 de ani de la încheierea celui de al Doilea Război Mondial, şi moartea lui Hitler, cel care a stârnit această infernală demenţă distructivă.

Să nu uităm că Winston Churchill a primit şi premiul Nobel, nu pentru pace, desigur, ci pentru ... literatură. În 1953, în plin război rece, când era prim-ministru pentru a doua oară. De ce? Pentru "măiestria sa în descrieri istorice şi biografice, precum şi pentru oratoria strălucită în apărarea înaltelor valori umane". În zilele noastre, a luat acelaşi premiu şi Bob Dylan, celebru autor de texte pentru cântece foarte frumoase. Apropo, ca să nu zic btw, adică "by the way", Bob Dylan pictează, şi destul de bine, am văzut eu chiar la Londra. Morala este una singură, atenţie cu pictorii aceştia sub acoperire!

Şi ar mai fi o observaţie, manuscrisele sau textele doar semnate de Churchill cresc în preţ invers proporţional cu vechimea. Nu a apărut în această licitaţie un şerveţel făcut celebru de Churchill, mai important decât tot ce a scris el, un petec de hârtie care a nenorocit sute de milioane de oameni, pentru un sfert de secol. Este vorba, desigur, de şerveţelul pe care, pasionatul de trabucuri şi whisky, împreună cu cel însetat de sânge şi vodcă, au stabilit cum se va împărţi Europa, după războiul pe care ei l-au condus. În octombrie 1944, Churchill, acreditat ca un mare anticomunist, merge la Moscova, la cea de a patra întâlnire în care se stabilea soarta lumii.

Se apropia sfârşitul războiului şi trebuia împărţit viitorul. Churchill, fascinat de Balcani, îşi propunea să deţină controlul aici, cu ajutorul Ungariei, care negociase în secret cu el, iar apoi cu Grecia. Bulgaria era total de partea Uniunii Sovietice căreia, deşi aliată a Axei, nu îi declarase război. Churchill a cerut imperativ ca Bulgaria să redea Greciei teritoriile luate în 1940, dar nu şi României, Cadrilaterul. În octombrie 1944, cu Bulgaria total deschisă Armatei Roşii, Tolbuhin ajunge la Belgrad, pe care îl cucereşte, împreună cu partizanii lui Tito. Chiar şi Horty, stăpânul Ungariei, face pace cu sovieticii, spre disperarea germanilor, care îl înlocuiesc cu Szalasi.

Asta era situaţia când intransigentul Churchill se pune la discuţie cu Stalin, într-un mediu dominat de pahare şi şerveţele. Că tot nu se înţelegeau, Churchill îi desenează, scrie pe un şerveţel: Roumania, cu subcapitolele Russia 90% şi, probabil, Great Britain 10%, Greece cu procentele inversate, Great Britain 90% şi Russia 10%. Urmează Yugo Slavia şi Hungary, fiecare cu 50-50, şi Bulgaria, ocupată deja, cu 75% pentru ruşi. Stalin încearcă să avizeze propunerea lui Churchill şi face o bifă, care pică exact peste procentul pentru Great Britain, de numai 10%, din destinul României, un fel de "s-o credeţi voi!". Nu a mai făcut bife peste alte procente, doar peste România, care, oricum, era în capul listei, în situaţia cea mai proastă, singura sub o dominaţie de 90% a ruşilor. Cineva, probabil Stalin, a şi subliniat numele ţării noastre. Sau pe aproape, Churchill se franţuzise, atunci englezii ne ziceau Rumania. Istoria a arătat ce preţ a pus Stalin pe înţelegerea cu Churchill, dar pe noi ne îngrozeşte poziţia sa, pe care a ţinut-o secretă faţă de americani. De mai multe ori, spre sfârşitul războiului, americanii s-au opus politicii infame pe care Churchill a pus-o în practică în această parte a Europei.

Şi eu, care mă îndrăgostisem de un afiş american din 1943, care redă textul "The Atlantic Charter", un impecabil document programatic, semnat de Churchill şi Truman, preşedintele american, la 14 august 1941, uitat integral de Churchill în negocierile lui cu Stalin. A fost vândut cu 1.625 de dolari în 2020, la licitaţia Churchill de la Sotheby's New York.