Oamenii de afaceri nu s-au înghesuit să cumpere valută

Costi Dobrea
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 martie 2005

Ziua în care persoanele juridice, rezidente şi nerezidente, au căpătat acces liber în piaţa valutară interbancară, a adus o scădere a cursului leu/euro de peste 200 lei. Cei care au vîndut valută au determinat scăderea cotaţiilor pe aproape întreg parcursul şedinţei de tranzacţionare, deşi o parte din jucătorii din piaţă se aşteptau ca leul să se deprecieze, presupunînd că oamenii de afaceri ar fi tentaţi să-şi transforme o parte din disponibilităţi, din lei în valută.

Dar socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din tîrg. Multe firme, care deja aveau valută, au vrut să o vîndă, pentru că, în economie, există şi plăţi care trebuie făcute, iar acestea sînt în lei, ne-a spus un dealer din piaţa valutară interbancară.

La începutul şedinţei de tranzacţionare, băncile cumpărau euro pentru 36.070 lei şi îl vindeau cu 36.120 lei. Pînă aproape de sfîrşitul zilei, leul s-a întărit continuu, cursul ajungînd, cu mai puţin de două ore înainte de închiderea şedinţei, la 35.800 lei.

Un alt motiv care a influenţat aprecierea monedei naţionale este rata inflaţiei pentru luna februarie, publicată, în aceeaşi zi, de Institutul Naţional de Statistică. "Indicatorii macroeconomici sînt buni", comentează un alt dealer. Astfel, rata lunară a inflaţiei din februarie a fost de 0,6%, în scădere faţă de nivelul de 0,8%, înregistrat în luna ianuarie a acestui an. Totuşi, rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la 8,9%, similară cu cea din ianuarie.

Un alt indicator publicat de INS, tot la sfîrşitul săptămînii trecute, este Produsul Intern Brut, estimat pentru anul 2004. Comparativ cu 2003, PIB-ul ţării a crescut, în termeni reali, cu 8,3%, ajungînd la echivalentul a 58,9 miliarde de euro. Creşterea a fost determinată, în mod semnificativ, de mărirea volumului de activitate din agricultură (+22,2%) şi construcţii (+9%). De asemenea, consumul final a înregistrat o creştere de 10,3%, iar formarea brută de capital fix s-a majorat cu 10,1%.

Pornind de la aceşti doi indicatori, unii dealerii consideră că este posibil ca, în zilele ur-mă-toa-re, moneda naţională să continue să se aprecieze. Alţii sînt de părere, însă, că este probabil să asistăm la o depreciere a leului. Apropierea datei de 1 aprilie, momentul în care intră în vigoare impozitul de 10% aplicat pe cîştigul din capital şi dobînzi, i-ar putea determina pe unii investitori străini să-şi repatrieze o parte din fonduri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb