Obiectele frivole

N-am priceput nici atunci, nu pricep nici acum. Răsfoiam, înainte de 1989, un catalog adus "din Vest". Contrastul dintre rafturile goale din regimul "socialismului real" şi oferta capitalismului sărea în ochi. Însă câteva dintre produsele din catalog m-au intrigat. Primul a fost un cuţit de tăiat pâine acţionat electric. Efectiv nu am înţeles la ce foloseşte. Dacă cineva nu poate mişca mâna înainte şi înapoi când taie pâine, atunci mă îndoiesc că este într-o stare care îi mai permite să o mănânce.

Apoi era tirbuşonul electric. Îl potriveşti pe sticlă şi apeşi pe buton pentru a scoate dopurile din plută. Senzaţional! - cum ar spune un clasic în viaţă... Până unde poate merge comoditatea, dacă nu poţi răsuci de două-trei ori un tirbuşon?

Mai există şi altele. Premiul I cu coroniţă îl merită, cred, urinalul cu ecran LCD. Nu râdeţi, există. Are un ecran color unde poţi urmări un filmuleţ de reclamă. În fine, vă scutesc de detalii, întelegeţi ideea.

Zilele trecute am citit despre un sondaj care urmărea să descopere ce îi deranjează cel mai mult pe britanici. Lista de griji compilată astfel este cu adevărat stupefiantă. Mulţi sunt deranjaţi de lucruri complet frivole. Firul de la căştile player-ului care se încurcă în geantă sau în buzunar. Soarele care bate în ecranul laptop-ului. Bucăţile de Weetabix (cereale presate) care nu încap fix într-un castron rotund. Scaunele de piele din maşină care se încălzesc prea mult, vara. Eticheta de la haine care te zgârie.

Ne merităm obiectele frivole. Ce spun eu? Le şi cumpărăm (unii dintre noi, cel puţin). Ştiaţi că există solniţe de masă cu baterie şi motoraş? Să roteşti de două ori cu mâna capacul unei solniţe clasice trebuie să fie epuizant, nu-i aşa?

Ştiinţa economiei politice, de la originile sale, a avansat distincţia între "produse necesare" şi "produse de lux". Evident, multe bunuri sunt greu de încadrat perfect într-una sau în alta dintre aceste două categorii. Apa, pentru un însetat din deşert, este un exemplu de produs strict necesar. Multe bunuri însă sunt un amestec de necesar şi indulgenţă. Mâncăm o salată cu ton şi cu maioneză pentru că ne este foame, dar şi pentru că este o expresie a "gustului" pe care ni l-am format.

Economiştii şi filozofii au descoperit, desigur, şi produsele complet lipsite de necesitate. Briz-briz-urile pe care le găsim pe toate tarabele, la bâlci, sunt exemplele cele mai populare. Îmi amintesc că pe Litoral, în anii '70, se vindeau un fel de găini mici, cioplite în lemn. Erau puse pe un fel de suport ca o paletă de ping-pong. Aveau un mecanism cu bilă, mişcau din cap când scuturai dispozitivul. Erau pictate cu motive populare şi treceau drept "artizanat".

Dar obiectele frivole pe care le-am amintit nu sunt din această categorie. Ele nu sunt produse şi cumpărate pentru amuzament, pentru satisfacţia oferită de estetica perversă a kistch-ului, sau pentru valoarea lor de amulete.

Obiectul frivol este, la suprafaţa sa, un obiect funcţional. Cuţitul electric, la fel ca un cuţit normal, taie pâine. Tirbuşonul electric scoate dopuri. Urinalul... Cum spuneam, funcţionează.

Atunci care este principiul de existenţă al obiectului frivol? Acesta nu poate fi decât în utilizator. Cineva care nu poate să taie o felie de pâine sau nu poate să scoată un dop, cineva care citeşte ştirile de dimineaţă la urinal - acesta este profilul unui individ care este afectat de un proces de infantilizare.

Modelul suprem al obiectului frivol este maşina industrială de înfulecat din filmul "Timpuri Noi". Charlie Chaplin este un muncitor pe care patronii săi îl folosesc pentru a testa o invenţie destinată optimizării timpului din pauza de masă. Chaplin este legat de un scaun, ca un bebeluş, după care maşina începe să îl hrănească şi să îl şteargă la gură. Situaţia ajunge disperată în momentul în care tehnologia scapă de sub control, moment în care muncitorul primeşte nişte lovituri puternice peste figură.

Inflaţia obiectelor frivole spune ceva despre universul dorinţelor noastre. Obiectul este frivol pentru că nevoia este infantilă. Ce mai urmează? Un cuţit cu iluminare laser, să vedem pe ce linie tăiem felia de pâine?

Economia politică clasică presupune, la un nivel bazal, schimburi între agenţi raţionali care sunt motivaţi de nevoi reale. Obiectul frivol anunţă prezenţa cumpărătorului infantil, pentru care satisfacţia nevoilor este pretextul unui teatru domestic.

Efectele acestei mutaţii nu vor întârzia să se facă simţite. Una este să fii râzgâiat la 5 ani, alta este să fii râzgâiat la 25 sau 35 de ani.

Curioasă este şi atenţia de care se bucură râzgâiaţii timpurilor din urmă. Răsfoiesc presa. O starletă îşi arată un tatuaj (da, se scriu articole despre asta). O fostă vedetă este fotografiată la cumpărături (da, se scriu articole şi despre aşa ceva - doamna în cauză are o plasă pe rotile, iese din super-market). Cu asemenea ştiri, despre marile probleme ale societăţii, să nu te enervezi pe viaţă când se termină bateria de la tabletă?