Emisiunea de obligaţiuni prin care Banca Internaţională de Investiţii (IIB19) a atras recent 300 de milioane de lei (67 milioane de euro) de pe piaţa de capital a debutat astăzi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
"Sperăm că această nouă emisiune IIB, încheiată cu succes, va încuraja şi alte entităţi să utilizeze piaţa locală de capital pentru finanţarea proiectelor prin astfel de instrumente, care permit o flexibilitate sporită", a spus Lucian Anghel, preşedintele BVB, potrivit unui comunicat de presă.
Banca InternaţionaIă de Investiţii a emis 30.000 de obligaţiuni, cu o valoare nominală de 10.000 de lei, cu o dobândă de 3,4% pe an, plătibilă anual.
"Emisiunea actuală de obligaţiuni reprezintă un nou angajament faţă de autorităţile române şi mediul de afaceri pentru a spori prezenţa şi fondurile IIB care vizează creşterea competitivităţii întreprinderilor locale şi direcţionarea în funcţie de dezvoltarea economică naţională", a afirmat Alexandru Florescu, vicepreşedinte la Banca Internaţională de Investiţii.
Aceasta este a treia emisiune de obligaţiuni IIB în Uniunea Europeană şi al doilea plasament în România, în lei.
Potrivit BVB, emisiunea a fost suprasubscrisă de peste două ori, fiind intermediată de BT Capital Partners. În 2015, banca a emis obligaţiuni de 111 milioane de lei, la o dobândă de 4,1% pe an.
Noua emisiune a atras investitori instituţionali, inclusiv fonduri de investiţii şi de pensii, companii de asigurări şi brokeraj, precum şi alţi investitori, nu numai din România, ci şi din Germania, Austria, Croaţia şi Cehia, precizează BVB.
Banca Internaţională de Investiţii (IIB) este o instituţie de dezvoltare multilaterală fondată în 1970, în baza Acordului interguvernamental de instituire a IIB şi a Cartei sale. Cei nouă membri/acţionari ai Băncii sunt Bulgaria, Cuba, Republica Cehă, Ungaria, Mongolia, România, Rusia, Slovacia şi Vietnam.
1. fără titlu
(mesaj trimis de dobanda în data de 29.09.2016, 13:15)
dobanda anuala este de 3.4% si nu de 4.1%