Obligaţiunile Primăriei Bucureşti vor avea maturităţi de 3, 5, 7 şi 10 ani

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 aprilie 2015

Emisiunea de obligaţiuni de 2,2 miliarde de lei a Primăriei Bucureşti va fi de natură să seteze noi standarde pentru piaţa obligaţiunilor, consideră Mişu Negriţoiu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

"Emisiunea se lansează mâine (n.r. astăzi) şi are trei paliere în funcţie de maturitate - pe 3 ani, 5 ani, 7 ani sau 10 ani", a spus Mişu Negriţoiu.

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a anunţat, recent, că a aprobat prospectul de bază cu privire la programul de ofertă de vânzare de obligaţiuni emise de Primăria Municipiului Bucureşti, în valoare de maxim 2.220.100.000 lei.

Preşedintele instituţiei a precizat, ieri, că de fapt prospectul a fost aprobat, însă acesta nu conţine şi preţul , întrucât acesta se stabileşte după procesul de bookbuilding.

Emisiunea de obligaţiuni este de câte 550 de milioane de lei pentru fiecare maturitate şi va avea scadenţe pe 4 mai 2018, 4 mai 2020, 4 mai 2022 şi 4 mai 2025, potrivit unor surse citate de Mediafax.

Primăria Capitalei a anunţat în luna noiembrie a anului trecut că intenţionează să emită obligaţiuni denominate în lei, care vor fi listate la Bursa de Valori Bucureşti, pentru a rambursa obligaţiunile scadente la 22 iunie 2015.

În 2005, Primăria Municipiului Bucureşti s-a împrumutat cu 500 milioane euro de pe pieţele externe pentru a construi pasajul suprateran Basarab, pentru achiziţia de tramvaie noi şi pentru reabilitarea infrastructurii urbane. La momentul emisiunii, Primăria Bucureşti a obţinut cel mai bun randament al unei autorităţi locale din România şi chiar sub randamentul de la acea vreme pentru titlurile suverane.

Directorul Trezoreriei Statului, Ştefan Nanu, a declarat pe 3 aprilie că Ministerul Finanţelor Publice intenţionează să atragă mai puţini bani de pe piaţa locală prin vânzarea de obligaţiuni în aprilie, pentru a permite Primăriei Bucureşti să vândă obligaţiuni municipale în valoare de până la 500 de milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb