Odată cu noua lege, piaţa de capital intră pe făgaş normal

Noua lege a pieţei de capital în forma aprobată de Camera Deputaţilor, la sfîrşitul săptămînii trecute, este superioară celei vechi (ba chiar şi celei din 1994, întrucîtva), deoarece aşează piaţa de capital într-o poziţie normală în raporturile cu clienţii ei şi cu economia reală, lăsîndu-le libertatea să aleagă dacă să apeleze la serviciile pe care piaţa le prestează, sau să se descurce cum cred de cuviinţă, fără ea.

Aceasta este semnificaţia faptului că, în conformitate cu noua lege, societăţile comerciale nu mai au obligaţia să se listeze pe o piaţă organizată după o ofertă publică primară, ba chiar nu mai sînt obligate nici să rămînă societăţi deschise. Şi tot aşa, tranzacţiile curente cu valori mobiliare nu mai sînt monopol al pieţelor secundare regulate strict, ci brokerii au libertatea să conceapă pieţe alternative, unde nici măcar nu este necesar acordul societăţii emitente pentru ca acţiunile să-i fie vîndute şi cumpărate. Ba, chiar, investitorii şi acţionarii pot tranzacţiona direct, fără să apeleze la brokeri.

Toate aceste libertăţi sînt normale - ziarul "BURSA" le-a susţinut şi a militat pentru ele ani de zile, începînd din 1995. Adevărul istoric (iar nu infatuarea) ne face să subliniem că lupta pentru aceste drepturi fireşti în piaţa de capital a fost dusă de ziarul "BURSA" de unul singur, împotriva tuturor - împotriva guvernului, împotriva CNVM, împotriva tuturor specialiştilor pieţei româneşti, împotriva consultanţilor americani de la USAID. Ani şi ani! Siliţi de mediul ostil, specialiştii ziarului "BURSA" şi-au integrat argumentele într-o teorie despre strategia de dezvoltare a pieţei de capital în zonele emergente, avînd ocazia să o verifice sub examinarea laureatului Premiului Nobel Joseph Stiglitz şi comunicînd-o Băncii Mondiale.

Astăzi, principiile pe care le susţinem au fost legiferate. Din păcate, ele au fost acceptate nu pentru că ziarul "BURSA" ar fi reuşit să convingă pe cineva aici. Ci... sub presiunea directivelor europene! Ce bine ar fi dacă integrarea europeană ne-ar da aceleaşi bătăi de cap dar şi beneficii, ca în cazul legii pieţei de capital!

insert

Controversele continuă chiar şi după ce noua lege a pieţei de capital a trecut de Camera Deputaţilor (în Senat fusese, deja adoptată, iar acum se află în promulgare), deşi, aparent, a beneficiat de (probabil) cea mai largă dezbatere organizată vreodată, la noi, în jurul unui proiect de lege.

Textul a fost examinat, în luna mai, de două ori în Consiliul Economic şi Social (CES), în cadrul reuniunilor organizate la Ministerul Finanţelor (iniţiatorul legii) şi tot acolo a avut loc o dezbatere publică pe marginea lui. În plus, oficialii pieţei de capital au discutat proiectul într-o întrunire-maraton, organizată de CNVM în aceeaşi perioadă, la care au participat reprezentanţi ai (aproape) tuturor instituţiilor pieţei de capital - comisari, brokeri, administratori de fonduri, registratari, depozitar(i), pieţe regulate, investitori/ acţionari (dar nu şi emitenţi), ba chiar şi presa de specialitate (anume, ziarul "BURSA", care a fost prezent nu numai aici, dar la toate consultările menţionate).

Din păcate, întreg acest proces de consultare a avut loc sub presiunea a doi factori: directivele europene (contraargumentul cel mai puternic la orice obiecţie, fie ea şi întemeiată) şi termenul de finalizare cerut de necesitatea încheierii capitolului negociat cu Uniunea Europeană (sub o anumită perspectivă, cei doi factori de presiune sînt, de fapt, unul singur - integrarea europeană).

Ironia face ca, în realitate, unele directive europene în virtutea cărora ne-am modificat legea, să fie deja învechite şi depăşite în Uniunea Europeană, care a înlocuit deja normele respective cu altele noi. Însă, pentru că, la negocieri, am acceptat să ne armonizăm legislaţia cu normele europene care erau valide la momentul negocierilor, am operat modificările în acord cu acelea (deşi ştim că nu mai sînt de actualitate), iar nu cu legislaţia în vigoare. Astfel, birocraţia integrării ne-a adus în situaţia caraghioasă că adoptăm o nouă lege despre care ştim, cu certitudine, că va fi modificată din nou (cel mai tîrziu, într-un an şi jumătate, de acum încolo).

Din cauza presiunii sub care a fost dezbătută legea, consultările nu au avut eficienţă şi prea puţine dintre observaţiile formulate de specialişti au fost luate în considerare (cineva a calculat că doar 10% din ele au fost însuşite de CNVM să fie prezentate Ministerului Finanţelor, iar la rîndul său, acesta le-a putut prezenta Senatului tîrziu, în faza cînd deja aveau loc discuţiile în Comisii). De aceea, consultarea cu specialiştii pieţei şi dialogul social au avut un caracter formal, în pofida faptului că, aparent, a fost îndeplinită exigenţa transparenţei în elaborarea proiectului.