OFENSIVA NATO Flancul estic, în marş forţat

IULIAN MAREŞ
Ziarul BURSA #Politică / 4 noiembrie 2015

Flancul estic, în marş forţat

Preşedinţii Poloniei şi României prezidează, astăzi, o reuniune a liderilor din statele Europei Centrale şi de Est, a cărei organizare, la Bucureşti, are scopul declarat de a marca debutul unui proces de cooperare regională în domeniul securităţii, "sub umbrela" NATO, cu extensie în planul politicii externe, chiar şi în dezvoltarea conjugată a economiei şi infrastructurii aferente acesteia.

Prezenţa la eveniment a secretarului general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, ca şi vizitele sale anterioare la Bucureşti nu sunt deloc întâmplătoare. Nici copreşedinţia polonezo-română a reuniunii. Începută formal pe arhitectura Alianţei, se află în curs de construcţie o platformă politică, militară şi economică a SUA şi aliaţilor săi din partea estică a Europei, menită să contrabalanseze "deriva" tot mai clară spre Moscova, ce ispiteşte mai multe state vestice, membre ale Uniunii Europene.

Acestea din urmă tind să devină, cel puţin din punct de vedere politico-ideologic, "aliaţi nesiguri" ai Washingtonului, prin urmare asupra lor trebuie aplicată o versiune mai subtilă, şi contemporană, a clasicei politici americane de îngrădire, care a definit concurenţa bipolară din timpul Războiului Rece.

Semnificaţia evenimentului se relevă urmărind cronologia altora similare desfăşurate premergător şi a declaraţiilor făcute recent de către persoane "avizate", aflate în România sau în străinătate, în exercitarea unor calităţi oficiale. Tonul l-a dat preşedintele polonez, Andrzej Duda, cel care a lansat, în anul 2014, ideea unei "comunităţi" energetice a Mării Negre, Baltice şi Adriatice. Propunerea sa a avansat încă un pas în marja Adunării Generale a ONU din luna octombrie a anului curent, când 12 state ale UE au participat la "Întâlnirea liderilor din regiunea Mării Negre - Baltice - Adriatice", organizată la propunerea preşedintelui croat, doamna Kolinda Grabar-Kitarovic.

Indiferent de titulaturi şi etichete, reuniunea de azi vine în succesiunea iniţiativelor vizând aceeaşi temă, a dezvoltării cooperării regionale, cât mai rapid şi la un nivel fără precedent după căderea Cortinei de Fier şi a regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est. În mod cert, Polonia, România, Croaţia şi statele baltice sunt promotoare convinse ale acestei noi direcţii şi au acceptat rolul de lider atribuit Varşoviei.

Cel mai probabil, evenimentul de la Bucureşti se circumscrie noului concept al NATO, de "naţiune-cadru" - propus de Germania în anul 2014 şi asumat la nivelul Alianţei, a fost, se pare, "furat" în practică de Polonia. Conceptul implică dezvoltarea comună de forţe şi capacităţi, de către un grup de state reunite voluntar şi folosind ca bază structura NATO. Vorbind de Polonia, trebuie remarcat că recomandările reuniunii de astăzi vor fi formulate pentru "pregătirea summit-ului NATO de la Varşovia" din 2016, potrivit comunicatului oficial al Administraţiei Prezidenţiale române.

Acelaşi comunicat afirmă faptul că "o altă recomandare (n.r. - a reuniunii) va viza dezvoltarea infrastructurii în zonă, din toate punctele de vedere". Lesne de conexat cu declaraţiile de acum cinci zile ale ambasadorului SUA la Bucureşti: "dacă nu ar fi existat corupţie în România, s-ar fi construit mai repede autostrăzi", dar şi cu interesul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din ultimii ani, către zona firmelor responsabile de fapte penale în construcţia infrastructurii rutiere, în întreţinerea celei feroviare etc.

Statele prezente la reuniune, alături de organizatorii români şi polonezi - Bulgaria, Ungaria, Letonia, Estonia, Lituania, Slovacia, Cehia - constituie ceea ce, în NATO, se distinge tot mai mult ca fiind "flancul estic", iar pentru toate acestea cuvântul de ordine este acum "mai repede".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. oare pe cata sustinere in teren se poate baza aceasta initiativa din partea sua, in caz de nevoie, ca din partea statelor europene vestice am vazut in conflictul din ucraina ...

    1. Probabil, frica le va da bice. 

      Cheia este construirea capacitatilor de aparare proprii ale Romaniei si a celor regionale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb