OFICIAL UNGAR:  "Europa nu are de câştigat din prelungirea războiului din Ucraina"

F.D.
Internaţional / 19 septembrie 2022

"Europa nu are de câştigat din prelungirea războiului din Ucraina"

China şi SUA ar putea avea de câştigat din prelungirea războiului din Ucraina, dar Europa cu siguranţă nu va avea niciun beneficiu, a atenţionat astăzi Balazs Orban, director politic în biroul premierului ungar, la o reuniune a grupului de la Visegrad (V4) desfăşurată în capitala slovacă, transmite MTI, potrivit Agerpres.

Combinaţia dintre inflaţie, criză energetică şi şomaj poate împinge Europa centrală pe o spirală a declinului economic, a estimat Orban.

Poziţia Ungariei este de a se concentra pe susţinerea păcii şi a obţinerii unui armistiţiu în cel mai scurt timp posibil, a precizat acesta, menţionând că, deşi alte guverne ar putea pune accentul deocamdată pe alţi factori, cooperarea în direcţia necesităţii strategice a unui armistiţiu nu va submina coeziunea grupului de la Visegrad, ci o va întări.

Succesul Europei centrale depinde de realizările sale în plan economic, iar regiunea este tratată cu seriozitate tocmai datorită performanţelor sale economice, a subliniat oficialul ungar.

Acesta a subliniat şi importanţa apărării militare pe flancul estic al V4, pledând pentru întărirea capacităţilor militare ale celor patru ţări (Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia).

Oficialul ungar a precizat că Ungaria doreşte să atragă capacităţi de producţie şi cercetare-dezvoltare pentru a reduce decalajul dintre Europa centrală şi de vest în următorii zece ani, iar sectoarele cu folosirea intensivă a energiei sunt de importanţă cheie pentru îndeplinirea acestui obiectiv, or fără energie ieftină regiunea poate rămâne în urmă în plan tehnologic.

Europa centrală dispune de mijloacele de a ajunge din urmă Occidentul şi de a depăşi Europa de sud, dar acest obiectiv a fost compromis de actualele evenimente, a menţionat Orban.

Statele nu trebuie să treacă de la o dependenţă energetică la alta, ci să caute noi surse de energie ieftină, chiar şi în perioada de tranziţie către alternativele verzi, a mai adăugat oficialul ungar, avertizând că, dacă rolul Europei pe scena mondială intră în declin, "birocraţia de la Bruxelles" ar putea opta pentru intensificarea eforturilor de centralizare, iar "Europa centrală trebuie să fie în poziţia de a se opune unor astfel de eforturi contrare propriilor interese".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Acest razboi sigur nu serveste interesele europei,

    din pacate elitele politice actuale nu-s capabile 

    de solutii viabile si concrete ptr.rezolvarea crizei. 

    Europa trebuie sa constientizeze ca pe viitor 

    energie,materii prime si alimente in cantitati

    insuficiente sau foarte scumpe va fi foarte greu.  

    1. Propui un exemplu de solutie viabila si concreta pentru inceierea razboiului?

    Cine are de castigat din prelungirea razboiului din Ucraina?

    1. Putin, daca se retrage il mananca de viu aia din jur pe care ii tot tromboneste de ani de zile cu viitorul maret al Rusiei si destinul sau de a-i conduce pe acest drum.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb