Olimpiada manipulării

Ludovic Orban a respins că Adriana Săftoiu i-ar fi cerut lui Traian Băsescu să-l înscăuneze drept şef la SIE pe soţul ei, Claudiu Elvis Săftoiu, dar, în chip cu totul de neînţeles, l-a acuzat pe Băsescu de "nepotism" pentru înscăunarea aceea.

N-am niciun dubiu că numirea lui Elvis este o porcărie la care s-a dedat Băsescu (am scris-o mai demult, numind "mafiot" triunghiul alcătuit de preşedinte cu cei doi soţi).

Se vedea de la o poştă, nu aveam nevoie de gafa grosieră a lui Băsescu - "a vrut sufleţelul ei să-i pun soţul şef la SIE, i l-am pus..."

În ocazia asta, însă, mă interesează logica lui Ludovic Orban.

Adriana Săftoiu este, acum, colegă de partid cu Ludovic Orban.

Ludovic Orban nu se îndoieşte că Adriana Săftoiu, de fapt, nu i-a cerut nimic lui Băsescu (iar Berceanu l-a confirmat).

Dar Ludovic Orban susţine că numirea lui Elvis la SIE este un caz clar de "nepotism".

Cum se poate asta?

Dacă nu i-a cerut-o Adriana Săftoiu (Elvis era, şi el, consilier prezidenţial şi iniţial, mai degrabă el a pus-o pe Adriana în legătură cu Băsescu), atunci de ce ar mai fi un caz de "nepotism"?

Am ales acest caz, din numeroasele sofisme difuzate de televiziunile lui Voiculescu şi Vântu, pentru că fractura logică se cască înspăimântător de prosteşte.

Ludovic Or-ban o debita senin, zâmbitor, cu voce groasă, impunătoare, într-un costum la patru ace.

Nu l-a întrerupt nimeni.

Moderatorii Adrian Ursu şi Oana Stancu, altfel, foarte activi - când vorbea pedelistul Valeriu Stoica, vorbeau şi ei, pe deasupra - ascultau în linişte aberaţia lui Orban.

Asta-i procedura şi la Antena 3 - gălăgie, sarcasm prostesc peste partizanii lui Băsescu, dar maximă toleranţă pentru cei ai lui Geoană.

Am stat să mă gândesc.

Mă aflu într-o redacţie liberă, care a pornit-o liber şi n-a suportat nici o întrerupere a libertăţii, în cele două decenii de apariţie a ziarului "BURSA".

Eu n-am fost ziarist înainte să fac ziarul "BURSA", iar ceilalţi sunt prea tineri - erau bebeluşi la Revoluţie (sunt unii care s-au născut după aia).

Îmi este foarte greu să înţeleg cum se simt ziariştii lui Voiculescu şi Vântu.

Este imposibil ca toţi ziariştii de acolo să voteze, exclusiv, cu Geoană.

Ai noştri votează, unii cu unul, alţii cu celălalt.

I-am întrebat din curiozitate.

Mi-au răspuns.

No problem.

Noi nu avem o agendă.

Cum naiba te simţi, ca ziarist, când trebuie să te con-duci după o agendă a patronului?

Ziarist înseamnă cetăţean.

Ba, chiar, ziarist înseamnă cetăţean cu vocaţie cetăţenească.

Adică, "cetăţean calificat".

Animat de dreptate şi adevăr.

A devenit de la sine înţeles că, pentru a deveni ziarist, trebuie să renunţi la drepturile tale constituţionale - libertatea de conştiinţă şi libertatea de exprimare.

Este incredibil!

Paradoxal!

Ei!, cum trebuie să te simţi când exact calităţile definitorii de ziarist îţi sunt înlocuite cu agenda patronului?

Am făcut un efort de imaginaţie şi am găsit trei explicaţii.

Prima: "ziariştii" aceştia nu dispun de un termen de comparaţie, aşa cum nici eu însumi nu am trăit experienţa lor. Ei cred că profesionalismul se măsoară prin gradul de mulare pe băţul patronului.

Iniţierea în jurnalistică au confundat-o cu învăţarea agendei.

Cum am început-o noi liber, aşa au început-o ei învăţând agenda patronului şi chiar dacă s-au mutat de la un organ de presă la altul, au întâlnit mereu aceeaşi situaţie de principiu.

A doua: "ziariştii" aceştia se simt ameninţaţi personal, din cauza discursurilor despre "moguli".

De câte ori sunt acuzate de manipulare trusturile media ale "mogulilor", concomitent "ziariştii" simt că le sunt ameninţate şi locurile lor de muncă.

A treia: "ziariştii" aceştia trebuie că, totuşi, se simt execrabil, unul câte unul, dar se legitimează împreună.

Fenomenul blog-urilor personale pe Internet este simptomatic.

Dacă n-aş purta compasiune situaţiei, atunci aş da exemple de ziarişti ale căror opinii de pe blog-ul personal contravin agendei organului de presă de la care îşi iau salariul.

Trebuie să fie groaznic să nu poţi scrie în ziar ceea ce crezi.

Trebuie să fie înfiorător să semnezi ceva ce nu crezi, doar ca să-ţi poţi lua salariul.

Dar simţămintele acestea îngrozitoare nu mai au acuitate, din momentul în care eşti înconjurat cu alţii asemenea şi nu îţi poţi nici imagina că există redacţii unde problema (cu care, de altfel, te-ai împăcat şi nu o mai resimţi - asta-i profesia!), problema nu s-a pus niciodată şi nu există.

Drept urmare, noi între noi, "profesioniştii", ne întrecem în distorsiuni, manipulare, sofisme.

Este ca un joc.

Care-i mai inventiv!

- Ai văzut cum a întors-o cutare?!

Mamă, praf l-a făcut!

Admiraţia este cu atât mai mare, cu cât manipularea este mai sfruntată.

Campionii acestei olimpiade sunt, de departe, înşişi, Patriciu şi Vântu (cu concursul lui Voiculescu).

Montajul care a condus la confruntarea lui Băsescu cu filmuleţul despre băieţelul lovit, a stârnit aplauzele ziariştilor "profesionişti".

Ros de invidie, Cristian Tudor Popescu a găsit, totuşi o "greşeală tehnică" în operaţiunea de manipulare.

Cităm observaţia rostită de el la Realitatea TV:

"Cei care i-au ..., au, au vărsat aceste imagini pe ecrane nu sunt apostolii cinstei şi dreptăţii în ţara asta, nu!, sunt adversarii domnului Băsescu, care au, ăă, ăă, păstrat la rece această imagine, pentru a o lansa exact acum, cu o greşeală, însă, după părerea mea.

[...] ar fi trebuit, tehnic vorbind, să treacă măcar vreo trei zile, timp în care domnul Patriciu să dispară în peisaj evanescent, aşa ..., şi după aceea, ca din senin, să apară aceste imagini. Ori, ca să, seara să vorbească domn" Patriciu şi a doua zi ... nu se face aşa. Tehnic este greşit."

Nu ştiu să spun, pe scurt, care este doctoria pentru cancerul ăsta din presă.

Probabil că fiecare articulaţie a industriei media trebuie reexaminată - de la criteriile şi modul de angajare şi salarizare, la modul de calificare la locul de muncă, la organigrama, fişele de post şi limitele de autoritate în redacţie, trecând prin disciplina fiscală, raporturile cu tipografia, transportul şi reţelele de difuzare, ca şi raporturile cu clienţii de reclamă şi intermediarii lor - agenţiile de publicitate - până la instituţiile de auditare a audienţelor.

Dacă Băsescu este vinovat de ceva în privinţa presei, atunci este vinovat că s-a apucat să zbiere de cinci ori despre "moguli", fără să facă nimic altceva - fără să stimuleze o iniţiativă de însănătoşire a presei, deşi avea cum să o facă.

A asistat impasibil la ocuparea spaţiului media de către manipulatori.

Dacă va pierde Cotroceniul, de asta îl va pierde.

Şi atunci, o merită.