Titlurile "Oltchim" Râmnicu Vâlcea (OLT) au adus cele mai mari câştiguri investitorilor, în ultima lună, apreciindu-se cu 65,91%, în perioada 24 mai - 24 iunie.
Cifra de afaceri a combinatului a ajuns, în primul trimestru din acest an, la 464,691 milioane lei, în creştere cu 94%, faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului precedent.
"Oltchim" şi-a redus semnificativ pierderile, în primul trimestru al acestui an, de la 52,8 milioane de lei, cât a raportat în perioada similară a anului trecut, la 2,64 milioane de lei, ajungând să lucreze la 40-45% din capacitate, faţă de 20%, în primul trimestru din 2010.
Compania are un capital social de 34.321.138 lei, divizat în acţiuni cu valoare nominală de 0,1 lei/titlu.
Principalii indici bursieri au continuat să scadă în perioada 24 mai - 24 iunie.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare, s-a diminuat cu 0,51%, în intervalul analizat.
Indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a depreciat cu 1,73%, iar indicele BET-XT, indicele primelor 25 de societăţi de la Bursa de Valori Bucureşti, inclusiv SIF-urile, a pierdut 0,95%.
La capitolul fonduri de investiţii, "FDI Star Next" a adus investitorilor creşteri uşoare ale economiilor, de 0,10%.
Tradiţionaliştii care au preferat, pe 24 mai, să constituie depozite în euro la "Banca Comercială Carpatica" şi la "ATE Bank" au obţinut randamente uşoare, de 0,29%. Investitorii care s-au hotărât să constituie depozite în lei la bănci nu s-au dovedit inspiraţi. Aceştia ar fi raportat scăderi ale câştigurilor de 1,55%, dacă ar fi optat pentru "Piraeus Bank".
Cei care au preferat să-şi păstreze banii "la ciorap" au înregistrat pierderi de 2,20%.
Cotaţia aurului a pierdut 1,25% în peri-oada analizată, BNR afişând un curs de aproximativ 143 lei/ gram.
În prezent, uncia de aur se tranzacţionează în jurul preţului de 1502 dolari.
• Precizare:
Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.
Fondurile de investiţii luate în calcul pentru aceas-tă analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.