"Oltchim" Râmnicu Vâlcea, randament de 251,61%

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 7 iunie 2011

"Oltchim" Râmnicu Vâlcea, randament de 251,61%

Titlurile "Oltchim" Râmnicu Vâlcea (OLT) au adus cele mai mari câştiguri investitorilor, în ultima lună, apreciindu-se cu 251,61%, în perioada 3 mai - 3 iunie.

Combinatul chimic "Oltchim" Râmnicu-Vâlcea a cumpărat de la OMV Petrom (SNP) active aflate pe platforma rafinăriei "Arpechim" Piteşti, necesare activităţii de petrochimie.

Printre acestea se numără 14 rezervoare de materii prime, rampe de încărcare/descărcare, căi ferate, o staţie de spălare a cisternelor şi terenuri în suprafaţă de 240.000 metri pătraţi, se arată într-un raport al combinatului chimic, transmis, ieri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"Oltchim" Râm-nicu Vâlcea are un capital social de 34.321.138 lei, divizat în acţiuni cu valoare nominală de 0,1 lei/tiltu. Minis-terul Economiei deţine 54,80% din acţiunile companiei, în timp ce "Nachbar Services Limited" Nicosia Cyp. are o participaţie de 14%, iar Pcc Se Duisburg Deu de 13%.

Principalii indici bursieri au continuat scăderea în perioada 3 mai - 3 iunie.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare, s-a diminuat cu 10,06%, în intervalul analizat.

Indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a depreciat cu 4,96, iar indicele BET-XT, indicele primelor 25 de societăţi de la Bursa de Valori Bucureşti, inclusiv SIF-urile, a pierdut 5,66%.

La capitolul fonduri de investiţii, "FDI Star Next" a adus investitorilor ce şi-au plasat economiile în astfel de unităţi de fond câştiguri de 1,05%.

Tradiţionaliştii care au preferat, pe 3 mai, să constituie depozite în euro la "Banca Comercială Car-patica" şi la "ATE Bank" au obţinut randamente uşoa-re, de 0,29%. Investitorii care s-au hotărât să constituie depozite în lei la bănci s-au dovedit inspiraţi, înregistrând câştiguri la această categorie de plasament. Aceştia ar fi raportat un randament uşor, de 0,12%, dacă ar fi optat pentru "Piraeus Bank".

Cei care au preferat să-şi păstreze banii "la ciorap" au înregistrat pierderi de 0,54%.

Cotaţia aurului a câştigat 1,07% în perioada analizată, BNR afişând un curs de aproximativ 140 lei/gram. În prezent, uncia de aur se tranzacţionează în jurul preţului de 1540 dolari.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb