"Oltchim" Râmnicu Vâlcea, randament de 302,27%

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 9 iunie 2011

"Oltchim" Râmnicu Vâlcea, randament de 302,27%

Titlurile "Oltchim" Râmnicu Vâlcea (OLT) au adus cele mai mari câştiguri investitorilor, în ultima lună, apreciindu-se cu 302,07%, în perioada 6 mai - 7 iunie.

"Oltchim" a anunţat că intenţionează să îşi vândă deţinerea de 30% din "Protectchim" Râmnicu Vâlcea, în cadrul unei licitaţii cu preţul de pornire de 1,71 milioane lei plus TVA, precum şi pachetul de 25% din "Mentchim", în cadrul unei licitaţii cu preţul de pornire de 375.000 lei plus TVA.

Combinatul şi-a redus semnificativ pierderile, în primul trimestru al acestui an, de la 52,8 milioa-ne de lei, cât a raportat în perioada similară a anului trecut, la 2,64 milioane de lei, ajungând să lucreze la 40-45% din capacitate, faţă de 20%, în primul trimestru din 2010.

"Oltchim" Râmnicu Vâlcea are un capital social de 34.321.138 lei, divizat în acţiuni cu valoare nominală de 0,1 lei/tiltu. Ministerul Economiei deţine 54,80% din acţiunile companiei, în timp ce "Nachbar Services Limited" Nicosia Cyp. are o participaţie de 14%, iar Pcc Se Duisburg Deu de 13%.

Principalii indici bursieri au continuat scăderea în perioada 6 mai - 7 iunie.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare, s-a diminuat cu 10,34%, în intervalul analizat.

Indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a depreciat cu 4,83%, iar indicele BET-XT, indicele primelor 25 de societăţi de la Bursa de Valori Bucureşti, inclusiv SIF-urile, a pierdut 4,91%.

La capitolul fonduri de investiţii, "FDI Star Next" a adus investitorilor ce şi-au plasat economiile în astfel de unităţi de fond câştiguri de 1,15%.

Tradiţionaliştii care au preferat, pe 6 mai, să constituie depozite în euro la "Banca Comercială Carpatica" şi la "ATE Bank" au obţinut randamente uşoare, de 0,29%. Investitorii care s-au hotărât să constituie depozite în lei la bănci nu s-au dovedit inspiraţi. Aceştia ar fi raportat scăderi ale câştigurilor, de 0,15%, dacă ar fi optat pentru "Piraeus Bank".

Cei care au preferat să-şi păstreze banii "la ciorap" au înregistrat pierderi de 0,81%.

Cotaţia aurului a câştigat 3,12% în perioada analizată, BNR afişând un curs de aproximativ 140 lei/gram. În prezent, uncia de aur se tranzacţionează în jurul preţului de 1547 dolari.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb