Investiţiile în piaţa de capital au adus pierderi uşoare, în perioada 22 aprilie - 24 mai, principalii indici fiind în scădere.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare, s-a diminuat cu 15,91%, în intervalul analizat.
Indicele BET, al celor mai lichide zece companii lis-tate, s-a depreciat cu 8,27%, iar indicele BET-XT, indicele primelor 25 de societăţi de la Bursa de Valori Bucureşti, inclusiv SIF-urile, a pier-dut 10,04%.
Topul randamentelor a fost condus de titlurile "Oltchim" Râmnicu Vâlcea (simbol OLT), care s-au apreciat cu 86,23%.
"Oltchim" Râmnicu Vâlcea va porni, până la sfârşitul lunii mai, prima instalaţie din petrochimia de pe platforma Arpechim Piteşti, potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis luni. Începând cu 19 mai 2011, s-au pus în func-ţiune rampele de descărcare ale materiilor prime şi sistemul de faclă din cadrul Complexului Petrochimic Piteşti. Aceste rampe, împreună cu depozitele aferente, vor deservi noua instalaţie de separare Propan Propilenă. Instalaţia va produce anual 56.000 tone de materii prime-propilenă şi propan. În prezent, instalaţia de Propan - Propilenă se află în probe tehnologice, punerea ei în funcţiune urmând să aibă loc până la sfârşitul lunii mai.
La capitolul fonduri de investiţii, "Omnitrust" a adus investitorilor ce şi-au plasat economiile în astfel de unităţi de fond pierderi de 0,11%.
Tradiţionaliştii care au preferat, la 22 aprilie, să constituie depozite în euro la "Banca Comercială Carpatica" şi la "ATE Bank" au obţinut randamente uşoare, de 0,29%. Investitorii care s-au hotărât să constituie depozite în lei la bănci nu s-au dovedit inspiraţi, înregistrând pierderi la această categorie de plasament. Aceştia ar fi raportat o scădere a economiilor de 0,35%, dacă ar fi optat pentru "Piraeus Bank".
Cei care au preferat să-şi păstreze banii "la ciorap" au înregistrat pierderi de 1,01%.
Cotaţia aurului a câştigat 4,85% în perioada analizată, BNR afişând un curs de aproximativ 143 lei/gram. În prezent, uncia de aur se tranzacţionează în jurul preţului de 1518 dolari.
• Precizare:
• Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.
Fondurile de investiţii luate în calcul pentru aceas-tă analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.