Oltchim trimite în şomaj tehnic peste 700 de salariaţi

F. A.
Companii / 26 iulie 2013

Oltchim trimite în şomaj tehnic peste 700 de salariaţi

Update 17:16

Administratorii judiciari ai Oltchim, respectiv Rominsolv şi BDO Business Restructuring, au precizat că măsura de trimitere în şomaj tehnic a 715 dintre angajaţii Oltchim este aplicată pentru salariaţii din secţiile şi serviciile unde activităţile de producţie şi cele conexe sunt reduse temporar, încă de la oprirea completă a instalaţiilor din august 2012, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti.

"Având în vedere că patru linii de producţie ale societăţii (oxo-alcooli - anhidridă ftalică - dioctilftalat, electroliză cu mercur, PVC şi Monomer) nu au funcţionat şi nici nu pot fi repornite până nu se obţine o finanţare a capitalului de lucru, pentru reducerea în continuare a cheltuielilor s-a adoptat decizia trimiterii în şomaj tehnic a personalului din instalaţiile aferente acestor linii de producţie şi a personalului TESA care, până la repornirea acestor linii, are o activitate mai redusă. Este vorba de un număr de 715 angajaţi din cadrul SC Oltchim SA care vor fi trimişi în şomaj tehnic prin rotaţie, cu o medie de 5 zile pentru fiecare persoană. Convertiţi în număr de salariaţi care vor sta toată perioada în şomaj tehnic rezultă un număr de 291 salariaţi, dintr-un total de 2101 salariaţi angajaţi ai Oltchim pe platforma de la Râmnicu Vâlcea", se arată în comunicat.

"Urmare a acestei măsuri societatea estimează îmbunătăţirea EBITDA (n.r. câştiguri operaţionale înaintea dobânzilor, taxelor şi amortizărilor) până la aproximativ -0,8 milioane euro în luna august 2013", menţionează administratorii judiciari.

În ceea ce priveşte măsura de reducere a programului de lucru de la 5 la 4 zile pe săptămână, pentru angajaţii aparţinând Diviziei Petrochimice Bradu, Rominsolv şi BDO Business Restructuring precizează că este determinată tot de faptul că această divizie nu a funcţionat de la achiziţia ei de către Oltchim şi până în prezent.

----

UPDATE:

Reprezentanţii Consiliului de Conducere al Sindicatului Liber Oltchim dezaprobă măsurile de trimitere în şomaj tehnic a angajaţilor companiei vâlcene, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Aceştia cer premierului Victor Ponta şi ministrului Economiei Varujan Vosganian înlocuirea administratorilor judiciari, Gheorghe Piperea şi Niculae Bălăn, care "au dovedit că nu au soluţii de redresare a Oltchim", stabilirea strategiei de funcţionare şi privatizare a companiei, cât şi capitalizarea acesteia prin conversia creanţelor în acţiuni.

----

Bogdan Stănescu, administratorul special al Oltchim, a aprobat reducerea temporar a activităţii companiei în perioada 29 iulie- 8 septembrie 2013 din motive economice şi tehnologice, potrivit unui comunicat trimis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Administratorul special al Oltchim a anunţat că vor fi suspendate contractele individuale de muncă pentru aproximativ 715 angajaţi, urmând ca salariaţii să beneficieze de o indemnizaţie de 80% din salariul de bază avut la data de 8 iulie 2013.

De asemenea, programul de lucru va fi redus de la 5 zile la 4 zile pe săptămână pentru angajaţii aparţinând Direcţiei Petrochimice a Oltchim.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb