OMS: Circa 23 de milioane de persoane ar putea să fie afectate de cutremur

M.C.
Internaţional / 7 februarie 2023

Circa 23 de milioane de persoane ar putea să fie afectate de cutremur

Circa 23 de milioane de persoane ar putea să fie afectate de cutremurele care au zguduit sud-estul Turciei şi nordul Siriei luni, a anunţat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a promis sprijin pe termen lung după trimiterea primelor ajutoare de urgenţă, informează AFP, conform Agerpres.

"Hărţile de ansamblu ale evenimentelor arată că 23 de milioane de persoane sunt potenţial expuse, dintre care circa 5 milioane sunt persoane vulnerabile", a declarat Adelheid Marschang, o reprezentantă a OMS, în cadrul unei reuniuni periodice a consiliului executiv al organizaţiei.

"OMS cunoaşte capacitatea puternică de reacţie a Turciei şi consideră că principalele nevoi nesatisfăcute s-ar putea afla în Siria pe termen imediat şi mediu", a adăugat ea.

Cutremurele de luni, urmate de replici puternice, au provocat moartea a peste 5.000 de persoane în Turcia şi Siria, lăsând, de asemenea, mii de răniţi şi persoane fără adăpost într-o perioadă marcată de un frig glacial, însă bilanţul este încă provizoriu.

"Livrarea de ajutoare peste graniţă în nord-vestul Siriei riscă să fie perturbată sau este deja perturbată din cauza pagubelor provocate de cutremur. Acest lucru reprezintă deja, în sine, o criză uriaşă", a precizat Adelheid Marschang.

Alături de ea, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cerut mai întâi un minut de reculegere pentru victimele seismelor.

"Vom lucra în strânsă colaborare cu toţi partenerii pentru a sprijini autorităţile din Turcia şi din Siria în orele şi zilele critice care urmează, precum şi în lunile şi anii care vor urma, pe măsură ce ambele ţări se recuperează şi se reconstruiesc", a declarat directorul general al OMS.

El a anunţat trimiterea a "trei avioane charter către ambele ţări" cu materiale medicale, inclusiv truse chirurgicale, de la centrul logistic umanitar din Dubai.

"Mobilizăm provizii de urgenţă şi am activat reţeaua de echipe medicale de urgenţă a OMS pentru a oferi asistenţă medicală esenţială răniţilor şi celor mai vulnerabili", a adăugat el.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a explicat, de asemenea, că este în curs de realizare o cartografiere a pagubelor, pentru a identifica mai uşor zonele spre care OMS trebuie să îşi concentreze atenţia.

"În prezent este o cursă contra cronometru. Cu fiecare minut, cu fiecare oră care trece, şansele de a găsi supravieţuitori în viaţă scad", a subliniat el, precizând că este "deosebit de îngrijorat de zonele din care nu avem încă informaţii".

"Replicile seismice, condiţiile severe de iarnă, pagubele cauzate drumurilor, alimentării cu energie electrică, comunicaţiilor şi altor infrastructuri continuă să îngreuneze accesul şi celelalte operaţiuni de căutare şi salvare", a subliniat directorul OMS.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb