ONUR GUVEN, KASTAMONU: "Plănuim să investim în România, dar autorităţile ne blochează"

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Companii / 9 aprilie 2015

"Plănuim să investim în România, dar autorităţile ne blochează"

Turcii de la Kastamonu aşteaptă, de trei ani, permisul pentru o fabrică de adezivi, iar răbdarea lor este pe sfârşite

Compania opreşte pentru o lună producţia la fabrica de prelucrare a lemnului din Reghin

Turcii din grupul Kastamonu, proprietarul fabricii Kastamonu România (fosta fabrică Prolemn Reghin), se plâng că aşteaptă de trei ani aprobarea pentru o nouă fabrică de adezivi, ceea ce le-ar reduce costurile şi ar creşte profitabilitatea.

De investiţia de aproximativ 10 milioane de euro depind şi planurile companiei în ţara noastră, după cum ne-a spus Onur Guven, vicepreşedinte al grupului, care precizează că, din această lună, va fi nevoit să închidă o parte din facilităţile din România.

Onur Guven consideră că acţiunile autorităţilor locale nu sunt logice, în contextul în care competitorii Kastamonu au propriile fabrici de adezivi la noi în ţară, iar astfel de facilităţi există peste tot în Europa: "Plănuim să investim în România, dar ne blochează".

La acest "blocaj" pare să contribuie şi reticenţa unor localnici faţă de această fabrică.

Kastamonu a anunţat, ieri, că va opri parţial activităţile de producţie de la fabrica de prelucrare a lemnului din Reghin, judeţul Mureş, în perioada 11 aprilie - 10 mai, măsura fiind luată din cauza condiţiilor dificile din piaţa de profil.

"Decizia va afecta doar linia de producţie de feţe de uşi, urmând ca 324 de angajaţi ai Kastamonu să intre în concediu", se arată într-un comunicat al Kastamonu România.

Compania precizează că decizia conducerii are la bază raţionamente economice, contextul negativ de pe piaţa de profil conducând la necesitatea unei astfel de măsuri. Aceasta va fi prima oprire a activităţii de producţie a fabricii de la Reghin de la preluarea Prolemn de către grupul Kastamonu, în anul 1998.

În urmă cu câteva săptămani, liniştea a fost tulburată în Reghin de un val de proteste.

Un grup de oameni au manifestat faţă de posibilitatea construcţiei fabricii de adezivi, spunând că uzina va deveni o bombă ecologică, ce va distruge pădurea şi va polua aerul. În replică, angajaţii de la Kastamonu cer, dimpotrivă, construirea fabricii, întrucât se tem pentru locurile lor de muncă, în cazul în care turcii s-ar retrage din ţara noastră.

Onur Guven, care a făcut parte din delegaţia preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care a venit în România, săptămâna trecută, vede în discuţiile avute la nivel înalt o ultimă şansă de rezolvare a situaţiei. Domnia sa a avut amabilitatea să ne acorde un interviu.

Reporter: Cum caracterizaţi experienţa Kastamonu în România?

Onur Guven: Suntem aici din 2000. Până acum, am investit aproximativ 300 milioane de dolari în România, fiind cel mai mare investitor turc. România este o ţară foarte importantă pentru noi. De aici, putem vinde produsele către Europa, către Turcia şi către zona Balcanilor. În prezent, exporturile înseamnă 75% din vânzări, ceea ce înseamnă o proporţie mare.

Suntem cel mai mare plătitor de taxe din regiunea noastră - Târgu Mureş - şi avem aproximativ 1.100 de angajaţi.

Chiar şi după criza din 2008, ne-am continuat investiţia, iar în 2011, am construit o nouă fabrică, cu o capacitate foarte mare, pe care am lansat-o în 2013, pe timpul crizei din Europa.

La nivel de grup, suntem pe locul patru în Europa şi pe 8 în lume.

România este o ţară importantă şi vrem să ne creştem investiţiile.

Dar, pentru investiţiile străine, cel mai important lucru este stabilitatea politică, care aduce stabilitate economică.

De exemplu, în Turcia, partidul la putere este acelaşi din 2003.

Vă mai pot da un exemplu din Federaţia Rusă. Acolo, am început investiţiile în, Republica Tatarstan, cu 100 milioane de dolari, iar acum am ajuns la un miliard de dolari. Principalul motiv este că guvernul de acolo ne susţine.

În schimb, în România, avem proiecte de investiţii, dar sunt blocate.

Reporter: De ce?

Onur Guven: Adezivul este foarte important în sectorul lemnului, iar de trei ani, încercăm să deschidem fabrica de adezivi. Până acum, nu am reuşit să obţinem permisiunea de la autorităţile locale. Suntem nevoiţi să cumpărăm adezivi de la alţi producătorii locali..

În mod normal, în acest sector, peste tot în lume - în Europa, SUA, Turcia orice companie foloseşte adezivul pe care îl produce singură. Când am întrebat autorităţile locale de ce nu ne dau permisiunea - în România, competitorii noştri au propriile fabrici de adezivi -, acestea spun că există emisii dăunătoare mediului .

Nu este corect, pentru că noi folosim cea mai nouă tehnologie de producţie, din Italia.

Suntem în acest sector din 1974, iar angajaţii noştri lucrează acolo de 30-40 de ani. Pot să spun că nu există emisii nocive în această fabrică de adezivi. De asemenea, cum v-am spus, competitorii noştri au deja această fabrică.

Suntem surprinşi că nu putem obţine aprobarea. Nu este logic.

Plănuim să investim în România, dar ne blochează.

Reporter: Ce ar însemna această fabrică, în termeni de costuri?

Onur Guven: Nu se traduce numai în costuri, ci şi în calitate, capacitate. Ar trebui să avem această fabrică pe platforma noastră, deoarece ne-ar scădea costurile. Cumpărând adezivi din alte părţi, pierdem competitivitate.

Dacă mergem aşa în continuare, nu vom avea profit.

Fabrica de adezivi ne-ar scădea costurile cu această materie primă cu 30%, iar profitabilitatea ar creşte cu 7-10%. Este un procent mare.

Cunoaştem bine producţia de adezivi, pentru că avem fabrici în Turcia, Rusia, peste tot.

Dacă reuşim să construim această fabrică, scopul nostru este să investim încă 200 de milioane de dolari, într-o fabrică de MDF.

Reporter: Au avut loc proteste în Reghin, iar oamenii strâng semnături împotriva acestei fabrici. De ce?

Onur Guven: Personal, nu înţeleg aceste proteste, doarece este clar că există multe fabrici de adeziv funcţionale. În Europa, sunt 65 de fabrici exact la fel.

În România, competitorii noştri au aceste fabrici. Cum funcţionează ele, dacă sunt nocive? Cum funcţionează toate fabricile din Europa?

În plus, Autoritatea de mediu din judeţul Mureş ne-a dat permisul de mediu, potrivit căruia fabrica nu are nici un impact asupra faunei, florei, sau asupra oamenilor din vecinătate.

Mai avem nevoie de permisul de construcţie. Mai este nevoie de semnătura primarului.

Lipsa acestui permis îi afectează şi pe locuitorii din Reghin şi din Târgu Mureş.

Nu putem continua aşa, pierdem profit şi, la un moment dat, vom închide fabricile. Aproximativ 600 de oameni nu vor mai avea de lucru.

Reporter: Cât timp aveţi de gând să mai aşteptaţi?

Onur Guven: Nu mai putem aştepta. Aşteptăm de trei ani. Discutăm problema în fiecare consiliu de administraţie. Pe 11 aprilie, vom începe să oprim fabricile, nu complet, dar vom reduce producţia. În vară, vom evalua ce vom face. Nu putem continua aşa, poate vom reloca facilităţile.

Nu înţeleg logica autorităţilor. Vrem să mai angajăm 600 de oameni, într-un proiect cu investiţii de 200 de milioane de dolari, dar autorităţile ne blochează.

Înseamnă că autorităţile locale ne spun: "Nu susţinem economia românească".

Progresul depinde 100 % de România.

Reporter: Aveţi de gând să mergeţi în instanţă?

Onur Guven: Nu îmi permit să pierd timpul în instanţă.

Reporter: Credeţi că există şanse să se rezolve situaţia?

Onur Guven: Am fost foarte pesimist şi credeam că nu va exista nici un rezultat şi am cerut managementului să facă planuri de închidere. Dar, pe parcursul vizitei preşedintelui nostru, problema a fost discutată cu oficialii. Mai este o şansă. Este ultima.

Reporter: Ce spun angajaţii din Reghin?

Onur Guven: Sunt dezamăgiţi. Au protestat şi ei, săpătâmna trecută.

Reporter: Un protest împotriva celuilalt protest...

Onur Guven: Au mers în faţa primăriei aproximativ 300 de persoane, cerând permisul pentru fabrica de adeziv.

Reporter: Care au fost semnalele date în timpul vizitei prezidenţiale?

Onur Guven: Pe parcursul vizitei prezidenţiale, partea noastră şi a României erau pe aceeaşi lungime de undă. Între Turcia şi România sunt relaţii foarte apropiate, istorice. România susţine aderarea Turciei la UE. Când priveşti dinafară, totul este bine. Dar, când mergi în adâncime, nu doar noi, dar şi alţi investitori turci au unele probleme cu birocraţia. Stabilitatea politică este foarte importantă.

Reporter: Susţineţi aderarea Turciei la UE?

Onur Guven: Da. În mod normal, ar fi trebuit să aderăm deja. Nu există taxe vamale între Tucia şi Europa. Conform regimului vamal, suntem în UE.

Reporter: Dar, pe de altă parte, aveţi foarte multe afaceri în Rusia, iar Turcia pare foarte apropiată de Rusia, în această perioadă de sancţiuni din partea UE.

Onur Guven: Turcia este între două blocuri - unul este reprezentat de Europa şi America, iar celălalt de Rusia, China.

Avem aceeaşi distanţă faţă de Est şi faţă de Vest.

Nu sunt politician, sunt om de afaceri. Din câte văd, Turcia stă în mijloc. Încercăm să ne îmbunătăţim relaţiile cu Uniunea Europeană, pentru că are cea mai mare pondere în exporturile noastre. De asemenea, avem comerţ intens cu Rusia, importăm energie, aşa că ar trebui să ne păstrăm poziţia.

Noi suntem oameni de afaceri, investim peste tot în lume, în Europa, Rusia, Africa. Noi dorim o lume stabilă, pace.

Reporter: Ce planuri de dezvoltare aveţi pentru alte ţări?

Onur Guven: Pe termen lung, plănuim să creştem în principal în Europa de Est, Rusia, şi apoi, Africa.

Ne-am încheiat în mare parte investiţiile în zona Balcanilor. Mai avem de făcut o investiţie, poate în România. Apoi vrem să ne extindem în Africa de Nord. Continuăm investiţiile în Rusia si SUA. Anul trecut, cifra de afaceri la nivel de grup a fost de 2,5 miliarde de dolari. Avem o creştere anuală de 20% şi ţinta noastră este să continuăm în acest ritm.

Turcii de la Kastamonu Entegre au preluat în 1998 Prolemn Reghin, schimbând numele acestei societăţi în Kastamonu România.

Kastamonu Entegre produce şi comercializează o gamă diversificată de produse pe bază de lemn, de la plăci PAL brut şi melaminat, plăci de MDF brut şi melaminat, plăci de tip HDF pentru uşi celulare, parchet laminat şi produse complementare.

La Reghin, funcţionează în prezent o platformă de prelucrare a lemnului, formată din 2 unităţi de producţie distincte: de feţe de uşi (doorskin) şi PAL.

Kastamonu România a înregistrat o cifră de afaceri de 123 milioane euro, în 2014, din care 86 de milioane euro au provenit din exporturi.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb