Opera Naţională Bucureşti anunţă deschiderea stagiunii în cadrul tradiţionalului spectacol open-air Promenada Operei - "Puccini per sempre", care va avea loc vineri, pe esplanada instituţiei de spectacol. Cea de-a XIV-a ediţie a Promenadei Operei va cuprinde 10 ore de muzică, activităţi artistice şi relaxare în aer liber, informează, luni, ONB. Începând cu ora 19:00, pe scenă se va desfăşura Gala Extraordinară Promenada Operei - "Puccini per sempre', un program integral din creaţia marelui compozitor, concertul încadrându-se în seria evenimentelor care marchează Anul Puccini în România. Participă soliştii, orchestra, corul şi baletul Operei Naţionale Bucureşti. Dirijor va fi Adrian Morar, în calitate de invitat. Potrivit ONB: "Opera Labirint este o călătorie sonoră în universul magic al Operei în care veţi fi ghidaţi de soliştii Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical «Ludovic Spiess», pianiştii Gabriel Gîţan şi Bogdana Grecova şi balerinii Raluca Jercea, Ana Toderică şi Horia Bucur. Călătoria este regizată de Alexandru Nagy, va avea loc din oră în oră, în grupuri de cel mult 50 de persoane, în intervalul 12:00-17:00 pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti". Experienţa Opera Labirint face parte din proiectul Opera Verde al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical "Ludovic Spiess" care îşi propune utilizarea şi reutilizarea responsabilă a resurselor în beneficiul noii generaţii de artişti. Accesul la eveniment este liber şi se va realiza începând cu ora 12:00.
Opera Naţională deschide stagiunea cu un spectacol în aer liber
O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 25 septembrie