Vorbind, din nou, despre certificare, pare că am ajuns în domeniul legilor lui Murphy: dacă există o cale de a amâna o hotărâre importantă, o birocraţie bine organizată o va găsi. Aşa se face că, după 20 de ani de când se doreşte, se discută, se solicită certificarea calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici din domeniul construcţiilor, avem nevoie de un OUG care să proroge termenul de la care piaţa construcţiilor să funcţioneze într-un cadru certificat.
Legea 163/2016 stabilea ca termen pentru intrarea în vigoare a trei componente ale sistemului de calitate în construcţii, aşa cum au fost ele prevăzute în LEGEA 10/1995, data de 25 februarie 2018. Este vorba de certificarea calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici care prestează servicii de proiectare şi/sau consultanţă în construcţii; certificarea calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici care execută lucrări de construcţii; perfecţionarea profesională continuă a specialiştilor care desfăşoară activităţi în domeniul construcţiilor.
Guvernul prorogă prin Ordonanţa de urgenţă nr. 6 din 22 februarie 2018 termenul de aplicare a noului sistem de calitate în construcţii cu încă 18 luni, justificând decizia prin faptul că cele 87.000 de societăţi comerciale (conform datelor de la Registrul Comerţului) care ar solicita certificarea ar bloca, practic, investiţiile publice şi private în construcţii. Niciun cuvânt însă despre faptul că, în realitate, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) nu a reuşit să elaboreze actul normativ în cauză, problema nefiind numărul mare de firme care ar lua cu asalt autoritatea/autorităţile competente cu certificarea, ci că, la acest moment, nu se cunoaşte care este această autoritate, care este Regulamentul, modul de derulare a procesului de certificare, auditul, condiţiile de prelungire şi retragere a certificării etc. În mod similar, nici Ministerul Transporturilor nu a reuşit să respecte termenul de 90 de zile impus prin Legea 211/2011 privind achiziţiile publice (Art. 235 prevedea termenul de 26 august 2016), astfel încât să avem astăzi o Hotărâre de Guvern care să reglementeze certificarea operatorilor economici care activează în proiectele de infrastructură de transport. Mai mult, astăzi, când ar fi trebuit ca operatorii din domeniu să aibă deja un sistem de certificare funcţional, observăm că la nivel ministerial există mai multe viziuni şi puncte de vedere, iar faza de consultare publică lasă la o parte - pentru a câta oară? - propunerile organizaţiilor de profil, care cunosc piaţa şi realităţile şantierelor altfel decât de la fereastra ministerului. Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) este implicată de ani de zile în procesul de consultare, în grupuri de lucru legate de Regulamentul de certificare şi, din păcate, priveşte cu scepticism la "promisiunile" noului OUG, cum că sistemul de certificare ar putea fi gata în următoarele 12 luni. Să credem că, dacă 20 de ani nu au fost suficienţi, un an va fi?? Să credem că, fără a analiza modul de certificare din alte ţări UE, fără a învăţa din experienţa altor state, fără a ţine cont de propunerile organizaţiilor de profil, certificarea "originală" din România va fi una funcţională, care nu va crea haos şi blocarea investiţiilor în 2019? Să credem că "autoritatea"(care ar fi ea), ar putea să evalueze capacitate tehnică şi profesională a aproape 90.000 de societăţi în mod real, nu doar la nivel de "hârtie"? Să credem că firmele care au proiectat un ştrand fără alimentarea cu apă, au executat autostrăzi care se surpă, grădiniţe în care tavanul cade sau care au şantiere abandonate de ani de zile nu vor mai participa la licitaţii şi nu vor mai activa pe piaţa din România? Îndrăznim să credem... mai ales să sperăm că ministerul "nostru", al constructorilor, va înţelege, într-un târziu, că organizaţiile de profil sunt pe aceeaşi parte a baricadei, fiindcă ambele (ne place să credem) îşi doresc aceleaşi lucruri: calitate în construcţii, profesionalism şi concurenţă loială.