OPINII Clasa muncitoare nu merge în Paradis

De Ziua Muncii tocmai clasa muncitoare a lipsit din Parcul Izvor. Anuala sărbătoare de 1 Mai, cu mici şi bere, organizată de Marian Vanghelie, a semănat în acest an cu parastasul socialismului românesc. Dacă în proiectul iniţial social-democraţii or fi dorit o manifestare a solidarităţii în faţa crizei economice şi a luptei împotriva precarităţii, realitatea a fost alta. Totul a degenerat într-un spectacol grotesc al goanei după supravieţuire, în forma luptei pentru porţia de mititei la grătar. Un festival al sărăciei şi foametei.

Aşa că nu România social-democrată - câtă o fi - a fost la "chermeza populară" din Parcul Izvor, ci o mulţime fără nicio identitate politică, oricând gata să se lase cumpărată. Iar PSD, intoxicat de sondaje şi cuprins de aburii victoriei anunţate a ajuns să nu mai aibă nici cel mai mic scrupul ideologic. Nu e de mirare că pe la noi clasa muncitoare s-a rătăcit în drumul către Paradis. Căci nu mai are cine să o conducă acolo. În orice caz nu PSD, prea preocupat după o aşa reuşită să îşi recompenseze finanţatorii .Cum o şi face, alături de partenerii de "dreapta" de la PDL prin legea politizării deconcentratelor prin care se confirmă instaurarea regimului partidelor.

Între timp, cei ce trudesc zi după zi, fie ca muncitori, fie ca patroni, şi-au văzut speranţele spulberate. Fie că e vorba de şomaj în creştere, fie că vorbim de scăderea salariilor sau de impozitul forfetar, întreaga societate nepolitică se află în impas. Greşeala lor: nu au contribuit financiar la "victorie". Căci votul nu mai înseamnă mai nimic într-o ţară în care totul a devenit de vânzare. Iar criza economică, dacă nu ocoleşte, este în orice caz mai blândă cu finanţatorii politici.

Buna dispoziţie cam forţată, cu care pesediştii au mărşăluit de 1 Mai, dezvăluie fractura care desparte partidul dezavantajaţilor de cei pe care ar trebui să-i reprezinte. În locul politicilor publice, au oferit cârnaţi. Care, chiar dacă nu pot ţine de foame mai mult de câteva ore, creează imagine. Dar ce imagine! A unui partid în care "pragmatismul" a devenit în asemenea măsură singura ideologie încât nu mai are nicio busolă. Dar nici nu are nevoie, căci "puterea" a devenit singurul obiectiv. Şi pentru a prelua puterea nu e nevoie de vreo subtilitate doctrinară, ci de bani.

Marea absentă de la sărbătoarea câmpenească a fost criza economică. Cortegiul său de probleme sociale şi economice nu putea să strice o aşa frumoasă ocazie de a demonstra revenirea "glorioasă" a PSD la guvernare. Nu e deci de mirare că adversarii săi, fie cei din guvern, fie cei din afara acestuia s-au mulţumit cu rolul de spectatori. Căci PSD a făcut demonstraţia crizei sale de viziune: chiar dacă va câştiga alegerile, ceea ce nu e aşa de simplu cum le pare unora dintre liderii săi, nu va şti ce să facă cu puterea. Înafară de a oferi "onor clientelei" ocazia de a obţine contracte şi posturi. Şi, chiar dacă această politică nu are de-a face nici cu social-democraţia, nici cu Europa, e singura pe care un astfel de partid şi-o poate permite