OPINII CNVM este o problemă sau o soluţie?

În abordarea cauzelor intrării şi a perspectivelor ieşirii pieţei de capital autohtone din criza prelungită în care se află pornesc de la faptul, cu mare incidenţă empirică, că investitorii în titluri ajung, la un moment dat, să fie mai mult decât sensibili la schimbările care au loc în domeniile conexe afacerilor propriu-zise, decât la cele ale firmelor cotate. Ajung de fapt să fie chiar foarte sensibili la aceste aspecte. În anumite împrejurări şi condiţii, cum sunt cele pe care le parcurgem acum, aproape toate motivaţiile fundamentale ale comportamentului lor investiţional sunt şterse şi hotărâtoare devin determinantele situaţionale. Drept urmare, nu este normal să continuăm să explicăm evenimentele din piaţă prin invocarea unor predispoziţii ale celor care efectuează tranzacţii cu titluri, în loc să recurgem la explicaţii contextuale, cum ar fi politica economică a guvernului, situaţia delicată a diferitelor instituţii cu impact major asupra pieţei de capital, sau la profilul moral îndoielnic al unor manageri din aceste instituţii. Şi nici să acceptăm ideea că perspectivele pieţei de capital au fost viciate de criză, când de fapt ele sunt afectate de deficienţe de ordin etic ale unor factori de decizie.

Spre exemplu, volumul simbolic al tranzacţiilor zilnice de la BVB şi scăderea nivelului cotaţiilor nu reflectă eşecul firmelor înscrise pe piaţa reglementată în încercarea lor de a-şi îmbunătăţi performanţele. Şi nici nu pot fi puse pe seama unor anomalii mici şi trecătoare din domeniul reglementărilor pieţei. Societăţile comerciale îşi creează un ethos specific, începând cu stilul de conducere, de tratare a salariaţilor şi a partenerilor comerciali şi terminând cu atitudinea faţă de reglementările şi presiunea mediului extern lor. Pentru multe firme româ-neşti cotate la bursă, mărimea preţului curent al acţiunilor lor şi necesitatea respectării şi conţinutul normelor emise de CNVM nu au ajuns să reprezinte un criteriu determinant în luarea deciziilor privind conducerea afacerii în cauză.

Poziţia de forţă şi dictat practicată cu osârdie de CNVM, concretizată în sancţiuni şi constrângeri severe şi părtinitoare, este percepută, pe bună dreptate, de agenţii din economia reală mai degrabă ca un pretext pentru a smulge sume enorme de bani de pe piaţă pentru salarii, decât pentru a îmbunătăţi funcţionarea acesteia, sau pentru creşterea încrederii în mecanis-mele utilizate în cadrul ei. Majoritatea conducerilor firmelor cotate consideră că CNVM apasă prea tare pe frâna reglementărilor înainte de a studia cu competenţă consecinţele lor asupra celor care suportă efectele unei măsuri sau alta. Din care motiv se constată o aderenţă redusă la mesajele conţinute în diferite norme. Desigur că o atare atitudine este cauzată, în primul rând, de contradicţia dintre reputaţia sursei, în speţă a conducerii CNVM, şi valorile urmărite a fi promovate prin aplicarea respectivelor reglementări.

Nu negăm faptul că o instituţie cu atribuţii de reglementare şi control a pieţei de capital este astăzi indispensabilă pentru a asigura buna funcţionare a acestei pieţe. O astfel de instituţie are un rol hotărâtor şi în procesul de consolidare şi, apoi, în cel de dezvoltare binefăcătoare a domeniului respectiv, fiindcă piaţa nu funcţionează ca un sistem etic ci ca unul care trebuie tot mai mult reglementat, pe măsură ce se complică structurile sale. Aşadar, considerăm că piaţa de capital poate şi trebuie să fie asociată cu eforturi de reglementare pentru a crea astfel condiţii proprii manifestării unei conduite şi interacţiuni morale.

Fiind vorba de posibilitatea realizării unor câştiguri sau pierderi băneşti de dimensiuni impresionante, ca şi de posibilitatea manifestării unor deprinderi consolidate de viaţă a generaţii întregi consumată sub ocupaţie străină sau sub nenumărate regimuri dictatoriale, asocierea activităţii de reglementare cu un program etic este obligatorie. Program care să se refere atât la reglementatori cât şi la reglementaţi. Fără o explicaţie raţională a diferitelor proceduri, cerinţe şi restricţii, judecăţile conţinute în reglementări, când ele deţin aşa ceva, nu vor fi receptate şi tratate ca ceva corect, necesar, potrivit de făcut sau de evitat de către emitenţi, intermediari sau de către investitori.

Dacă se analizează activitatea de reglementare a pieţei de capital se poate constata cu uşurinţă că cei care elaborează norme şi proceduri, şi le pun în aplicare cotidian prin sancţiuni, sau prin cerinţe imperative, nu sunt stâlpii pieţei de capital, nu au o înaltă conştiinţă morală, dimpotrivă. În plus, ei nu înţeleg suficient de bine mecanismele intime ale pieţei şi semnificaţia riscului de sistem şi a eficienţei în acest domeniu. Afirmaţia s-ar putea individualiza, dar ea este valabilă şi la nivelul întregului colectiv de conducere al CNVM. Desigur că pentru toate acestea vinovăţia aparţine, în primul rând, celor care i-au numit pe comisari în această importantă funcţie, încredinţându-le responsabilităţi atât de mari, nu făptuitorilor din CNVM.

În aceste condiţii, conducerea CNVM nu poate impune, chiar dacă ar vrea, o disciplină efectivă în piaţă. Nu poate lua măsurile care se cuvin, când se impune aşa ceva, împotriva celor care i-au numit sau i-au păstrat în funcţie pe comisari. Încât unde întâlneai înainte rămăşiţe de scrupule acum domneşte ostentaţia. Or, investitorii potenţiali apreciază că pe piaţă are loc, mai degrabă, un schimb de servicii între funcţionarul supraremunerat din CNVM şi politicianul influent, decât un schimb de proprietate făcut în condiţii de trans-parenţă, echitate şi certitudine.

Drept urmare, acum rămân în piaţă îndeosebi cei conduşi de dorinţa realizării unor câştiguri mari şi rapide, obţinute fără nicio remuşcare şi fără un efort intelectual deosebit. Aşa piaţa de capital din România ajunge un mediu caracterizat, de cei care-şi văd diminuate veniturile după plata cheltuielilor de tranzacţionare, prin nemulţumire acută şi manie, prin sentimente de frică, resimţite şi de intermediarii oneşti, şi neîncredere din partea investitorilor. Ea nu este nici pe departe un mediu favorabil începerii unei lungi şi anevoioase activităţi de plasament în investiţii serioase a unor sume de bani obţinuţi tot mai greu şi în cantităţi tot mai mici. Distorsionând piaţa de capital fără să dorească anume acest lucru, CNVM a devenit o instituţie cu funcţie de reglare care capătă tot mai multă putere, ca răsplată pentru eşecurile înregistrate în toate planurile. Încât nu i se poate adresa nici măcar întrebarea la ordinea zilei în SUA: "sistemul a fost salvat, dar cu ce preţ?".

Noi nu putem închide ochii în faţa unei asemenea realităţi. Nimic nu ne dă dreptul să acceptăm ideea că unele SSIF, după ce au făcut eforturi financiare considerabile, au devenit "morţi vii", datorită taxelor exorbitante pe care le încasează CNVM, sume ce urmează a fi folosite pentru plata salariilor exagerate ale angajaţilor săi. Nu putem tolera nici comportamentul binecunoscut în piaţă al acelora care au dat faliment, deşi au abuzat de nivelul modest de educaţie al unor deţinători de titluri sau de bani. Impasul financiar în care se găseşte CNVM este emblematic pentru o instituţie care a ajuns să nu mai poată funcţiona normal fiindcă recompensele private de care a beneficiat datorită unor decizii proprii n-au fost corelate cu câştigurile sociale înregistrate ca urmare a existenţei ei. Prea aduce această procedură cu formula " privatizarea câştigurilor şi socializarea pierderilor" ca să fie acceptată. În acest moment se pune tot mai mult întrebarea dacă acest bolnav se mai poate trata sau trebuie căutat un alt reglementator?